ALTE STATISTICI

Cornel UDREA

Având în vedere că doar balada Mioriţa şi produsele ei cu fainoşag, brânzeturile folclorice rimate sunt româneşti, restul fiind fabricat în China, inclusiv icoanele autentice, s-a luat decizia ca 50% din produsele de pe rafturile marilor magazine să fie de-ale noastre, cu un preţ cuvenit, ca pentru orice produs românesc şi, de asemenea, în pieţele noastre să se lăfăie legume şi fructe autohtone, dacă nu se supără Dumnezeu, cu o ploaie de sfârşit de lume sau grindină cu foc la gura ţevii.

O nouă serie şi istorie birocratică a hârtiilor va începe să circule de la producător la raft, şi cumpărătorul se va afla în mijlocul acestui belşug edenic, plesnind de fericire. Această hârţogărie, apărută suplimentar, cere sclavi, braţe de muncă voinice, noi programe pe calculator, iar cei care au completat formulare ştiu ce spun când scriu, tot scriu, completând rubrici şi rubricuţe, ca orice român cu drept la vot, alături de răposaţi pe listele de alegători, român care s-a obişnuit deja ca să nu fie întrebat ce doreşte, ci obligat să aleagă din ceea ce i se dă. Şi toate acestea înseamnă costuri, timp, şi energie risipite de crivăţul dezorganizării. În directă opoziţie cu fratele cel călduţ, Sărăcuş de Suhovei, cum că rafturile vor rămâne. Ba pline, ba goale. Mai mult goale.

Rămâne doar gheboşenia semnului de întrebare, ridicată în două picioare şi devenit, semnul, prin uimitoare transfiguraţie gest al mirării perpetue: cum de nu s-a legiferat să avem şi pe rafturile din UE tot 50% produse din cele autohtone?!

Căci:

În patria noastră dragă, după indicaţiile preţioase de partid şi de stat, au urmat deciziile legiferate ale parlamentarilor, bune sau nebune, unele dintre acestea bătând la fund absurdul, cum ar fi numărarea câinilor la stână şi a măgarilor, o sumedenie de asemenea originalităţi, care însă nu au nici un studiu, nici o analiză prealabile, ci pur şi simplu sunt aruncate în direcţia societăţii, a cumpărătorului naţional, patriot gastronomic, care va goli rafturile însemnate cu tricolor.

Acest 50% a fost lămuritor pentru mine, o cauzalitate majoră, explicabilă, pentru care personajele din telereclame, cu toatele, râd prosteşte, cu gurile mânjite de produse autohtone, în vreme ce la acelea străine, eventual se zâmbeşte decent.

A îndemna, acasă la tine, să consumi ceea ce-ţi produce pământul tău, de mii de ani, e un semn de suficienţă, dar şi de decopertare a unor mizerii de anvergură, a unor afaceri comerciale, care îmbină jaful organizat cu stâmpărarea cosmopolitismului.

Dacă peste produsele noastre se abate mânia cerească, ei bine, cele din export n-au nici pe dracu’, sunt tot mai mari, iar stratul de protecţie chimică, conservant, tot mai gros. De aici iese o combinaţie absolut fermecătoare de colaborare cu farmaciile, ce salvgardează stomacul inconştient şi pohta ce-am pohtit. Asta, dacă supermarketurile nu pun în aplicare planul “B” şi se refugiază în partea biafrei ce nu şi-a obţinut, la timpul cuvenit, independenţa faţă de Nigeria, frate-frate creştin, mai bine soră cu musulmanii fundamentalişti.

Până una alta, mâncăm procente şi ne rugăm să plouă decent, la timp, în concordanţă cu ce spun fetele acelea frumoase la buletinul meteo, plimbându-şi, probabil ca buletinul, degeţelele de identitate ojate optimist pe harta cu diferite intemperii, sau cer senin.