Alertă sanitară la Cluj

●Numărul cazurilor de COVID din august, cât toată luna iulie●

Numărul cazurilor de COVID-19 din judeţ continuă să crească, ajungând vineri la 19, iar 74 persoane infectate sunt internate în spitale.

Potrivit statisticilor prezentate de DSP Cluj, numărul cazurilor de COVID-19 este în creştere semnificativă, în primele 13 zile ale lunii august s-a înregistrat mai multe cazuri decât în toată luna iulie. Astfel, conform datelor în luna iulie în județul Cluj au fost confirmate 165 de noi cazuri de COVID în timp ce de la începutul lunii august și până vineri, 13 august, s-au înregistrat 172 cazuri

Specialiștii epidemiologi recomandă să se respecte normele de siguranţă sanitară, respectând măsura de carantină în cazul călătoriilor în străinătate şi să se minimalizeze riscul de îmbolnăvire, ”apelând cu încredere şi de urgenţă la vaccinare, aceasta rămânând soluţia sigură şi eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19″.


Incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţ este de 0,22 la mie, iar dintre cele 81 localităţi clujene, 56 nu au niciun caz de infecţie COVID-19 în evoluţie.

În ultimele 24 de ore, 566 de clujeni s-au vaccinat anti-COVID. Dintre aceștia, 404 s-au imunizat la centrele de vaccinare, 70 la punctele drive-through iar 92 la medicii de familie.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.