Alertă la spitalul din Dej

Pompierii dejeni au fost solicitați, miercuri dimineața, să intervină pentru a stinge focul izbucnit la un post de trasformare din incinta spitalului din localitate. Din primele cercetări reiese că incendiul a apărut, în jurul orei 7.50, ca urmare a aprinderii unor elemente din tabloul pentru siguranțe.

Pompierii sosiți la fața locului au găsit o masă din materiale plastice care ardea în incinta respectivă și câteva elemente ale tabloului de siguranță topite. Imediat s-a întrerupt alimentarea cu energie a punctului de transformare și s-a acționat cu stingătoare cu pulbere în interiorul incintei pentru stingerea flăcărilor, iar concomitent s-au pregătit linii de furtun de la autospeciale, pentru a proteja vecinătățile punctului de transformare.
Nu au fost necesare măsuri de evacuare pentru pacienți sau personalul unității sanitare, alimentarea cu energie electrică a spitalului este asigurată în continuare pentru zonele sensibile, fiind sistată parțial alimentarea cu energie electrică a zonelor administrative și policlinica spitalului”, a transmis ISU Cluj.
Din cercetările preliminare a rezultat că evenimentul s-a produs în urma unei defecțiuni a elementelor din instalațiile punctului de transformare.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut