Alegerile prezidenţiale paralizează politica externă a SUA

El Pais

În urmă cu un an, cu prilejul Adunării generale a ONU din 2011, preşedintele Barack Obama a avut 13 întrevederi bilaterale cu şefi de stat şi de guvern la New York. Anul acesta nu are prevăzută niciuna. Două piese grele ale politicii internaţionale au vrut să se întîlnească cu el, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi preşedintele egiptean, Mohamed Morsi, dar au primit un refuz cordial din partea Casei Albe.

Iar aceasta nu pentru că preşedintele american şi-ar fi pierdut interesul faţă de lumea înconjurătoare. Motivul este apropierea alegerilor prezidenţiale din noiembrie, care au paralizat politica externă a SUA. Odată cu această întrerupere, şi Adunarea Generală de anul acesta suferă de o încetinire, pînă cînd se va cunoaşte numele viitorului preşedinte al primei puteri mondiale. Deşi practica diplomaţiei s-a schimbat mult în ultimele decenii şi nicio putere, nici măcar SUA, nu mai este atît de preponderentă pentru a decide direcţia lumii, orice intervenţie a comunităţii internaţionale în principalele crize ale momentului face necesară o definire clară a poziţiei Administraţiei SUA, ceea ce acum nu se face.

Cazul cel mai evident este cel al Iranului, care anul acesta va fi din nou subiect vedetă al summitului, cu preşedintele Ahmadinejad aflat deja la New York. Guvernul Israelului consideră că programul nuclear al acestei ţări a intrat deja în zona roşie, în care fabricarea bombei atomice este iminentă. Prin urmare, este adeptul unei acţiuni militare imediate împotriva Iranului. Obama nu împărtăşeşte acest punct de vedere şi i-a cerut lui Netanyahu mai mult timp pentru dialog. Premierul israelian a făcut multe presiuni asupra administraţiei americane în timpul campaniei electorale, astfel încît Israelul şi Netenyahu sînt frecvent utilizaţi de opoziţia republicană ca dovadă a slăbiciunii politicii externe a preşedintelui.

La un moment dat a ajuns să se spună că Netanyahu va profita de marja îngustă de manevră a lui Obama în această perioadă pentru a lansa un atac unilateral. Dar azi se pare că acest lucru nu se va întîmpla, iar Netanyahu a venit la New York cu speranţa obţinerii unui angajament din partea lui Obama privind o acţiune după alegerile din noiembrie. Iranul este o criză de proporţii uriaşe, dar încă potenţială. În regiune se agravează însă alte conflicte, precum cel din Siria sau din Libia, unde NATO i-a ajutat pe rebeli şi au avertizat asupra dificultăţii unei intervenţii împotriva lui Bashar al Assad. Însă dacă masacrul continuă şi se acumulează probe de cruzime împotriva populaţiei, lui Obama îi va fi greu să stea deoparte.

Orientul Mijlociu, cu escaladările sale fundamentaliste din ultimele săptămîni, de-o parte, şi consolidarea proceselor democratice de cealaltă parte, rămîne principala preocupare pentru securitatea internaţională. Nu va exista probabil o soluţie nici anul viitor, mai ales pentru că Netanyahu pare să fi înţeles că nu are nimic de cîştigat prin negocieri cu palestinienii. Dacă Romney este viitorul preşedinte, el a dat de înţeles că nu îl va presa pe Netanyahu în această direcţie; dacă Obama este reales este posibil ca problema palestiniano-israeliană să revină printre priorităţile Administraţiei.