Alegerile locale în județul Cluj

Votul în zona rurală

 

Ziarul Faclia a încercat, ieri, să surprindă pulsul procesului electoral în câteva comune din judeţul Cluj, pentru a vedea ce aşteptări au oamenii de la aceste alegeri

27 septembrie 2020. Pandemie. Alegeri locale. În urma unui raid prin mai multe localități din zona rurală a județului Cluj o primă concluzie ar fi că oamenii de la țară au acordat o atenție deosebită scrutinului pentru locale. A doua concluzie ar fi că la țară se votează omul nu partidul.

Primul popas în incursiunea noastră l-am făcut la Geaca. În fața secției de votare 476 din Lacu o întâlnim pe Alexandra. Ea spune că are 22 de ani și că e prima dată când participă la vot.

„Locuiesc la Cluj-Napoca și lucrez la unul dintre spitalele din oraș. Domiciliul meu este în comuna Geaca și de aceea am venit să-mi exercit dreptul de vot aici. Am ținut mult să ajung la secția de votare pentru că provin dintr-o familie cu opt frați și aș dori ca frații mei mai mici să-și poată croi un viitor aici, în comună, să nu fie nevoiți să plece în altă parte. Pentru asta am votat. Pentru viitorul fraților mei”, spune Alexandra vizibil emoționată după experiența trăită la primul vot.

Votul în comuna cu un singur candidat

De la Geaca, ne îndreptăm spre Recea Cristur. Urmăm DJ 109B, drumul care face legătura între DN 1 C și nordul județului. Șoseaua e aproape pustie. După Osorhel ajungem la o intersecție. Spre dreapta drumul duce la Bobâlna iar spre stânga la Pustuța și Recea Cristur. O luăm spre stânga. Fără conotații politice, desigur.

Comuna Recea Cristur este singura unitate administrativ teritorială din județul Cluj cu un singur candidat la funcția de primar. Comuna este formată din formată din satele Căprioara, Ciubanca, Elciu, Ciubăncuța, Escu, Jurca, Osoi, Pustuța și Recea Cristur-centrul de comună). Potrivit datelor, pe listele electorale de aici sunt înscrise 892 de persoane. De asemenea, din datele Direcției de Evidență a Persoanei reiese că la Recea Cristur, în prezent, nu mai puțin de 176 de persoane au viză de flotant valabilă.

În Pustuța sunt înscrise pe listele electorale 71 de persoane. În curtea unei case vedem o femeie stând pe bancă. Bună ziua doamnă. Ați votat? „Din păcate nu am putut merge la vot. Eu locuiesc în București și am domiciliul acolo. Am venit în primăvară aici și nu m-am putut întoarce acasă din cauza pandemiei. Am rămas aici însă nu pot vota pentru că nu am flotant”, spune femeia, care ne dezvăluie că are 85 de ani. La Căprioara povestim cu o doamnă de aproximativ 55 de ani. Femeia spune că nu a mers la vot din cauză că mai mult locuiește în străinătate și consideră că nu este moral să voteze în localitatea natală. La Recea Cristur, într-o curte vedem un bărbat stând și el pe bancă. Ioan Dunca are 80 de ani și ne spune și-a exercitat deja dreptul electoral. „Nu am fost la secția de votare pentru că nu mă pot deplasa. Au venit ei la mine cu urna mobilă și am votat”, povestește octogenarul. Pe drum întâlnim un bărbat de vreo 50 de ani. Venea de la vot. Întrebat de ce crede că la Recea Cristur nu a dorit nimeni să-l contracandideze pe actualul primar, bărbatul răspunde: de frică. „I-au amenințat să nu candideze. Am auzit că pe cei care au semnat pentru liste de candidați de la alte partide i-a sunat să-i intrebe de ce au făcut treaba asta”, spune bărbatul. Săteanul povestește că oamenii sunt nemulțumiți de fatul că nu mai puțin de 409 hectare de pășune din comună este concesionată la ferma de bizoni din comună iar localnicii nu au unde să-și lase animalele la păscut.

Belișenii, între continuitate și schimbare

Fusăși la vot?” „Fusăi, dară! Da´tu?”. „Da cum să nu șiu? Sigur că fusăi!”. „Și… cu cine votași…?” „Cu cine votai îi treaba mea, da atâta poci să-ți spui, că votai cu unu care-i de-a nost´. Și-apoi, de-aci-ncolo, cum a vrea Dumnezău!”.

Duminică, la Beliș, zi de târg, aglomerație mare, ofertă de produse la fel de mare. În fața Primăriei, alegători și observatori și băgători de seamă. De altfel, oameni cuminți, cu bun simț, salutându-se unii pe alții, glumind unii cu alții, indiferent de preferințele politice ale unora sau altora.

Pentru ce ați votat?” – întreb, iar răspunsurile vin cu sinceritate și, în același timp, cu speranță:

Am votat pentru continuitate. Am votat pentru viitorul copiilor noștri, pentru lucrurile bune care trebuie să se întâmple în comuna Beliș, pentru păstrarea datinilor străbune și împotriva invadării comunei cu obiceiuri și practici străine. Am votat pentru un Beliș al belișenilor”.

Am votat pentru schimbare. Un pic de schimbare trebuie să se întâmple, fiindcă numai bine nu merge comuna asta”.

Am votat pentru ca să am cu cine sta de vorbă despre problemele care sunt în comună, fiindcă sunt multe probleme. Mie, personal, nu vreau să-mi facă nimeni nici un favor, vreau doar să fie mai bine în satul acesta și în comuna Beliș”.

Am votat pentru ca și comuna asta, a noastră, să arate mai… civilizat, precum Ciugud sau, mai aproape de noi, Sâncrai. Să fie bine, să fie locuri de muncă, oamenii să aibă din ce trăi, să se încurajeze creșterea animalelor, să se facă puncte de achiziție pentru animale, chiar abator, dacă se poate”.

Am votat pentru mai binele comunei Beliș”.

Am votat pentru ca să se schimbe în bine fața satului Beliș și a comunei”.

Am votat schimbarea. Am votat să avem un viitor în comuna asta frumoasă de munte, am votat pentru un viitor al tinerilor, aici, pentru locuri de muncă, pentru un trai mai bun la noi, în Apuseni și la noi, în Beliș”.

Am votat pentru normalitate și pentru un primar care are brăcinarul normal și sănătos. Solid!”.

Am votat pentru un Beliș de secol XXI, dar în care să se păstreze tradițiile. Am votat pentru un Beliș care să fie promovat prin belișeni și pentru belișeni. Am votat pentru un Beliș al oamenilor locului, al tradițiilor locului, și nu al importurilor, de orice fel”.

Sunt doar câteva dintre multele răspunsuri date, duminică, întrebării.

La Jucu s-a votat pentru transparență, continuitate și eliminarea birocrației

Primele alegeri locale din România în condiții de pandemie au adus, duminică, 27 septembrie, lume multă la urne în Comuna Jucu. Jucanii cu drept de vot au fost invitați să exercite acest drept pentru a-și alege primarul, candidați fiind Valentin Dorel Pojar din partea PSD, Ioan Dorel Pojar din partea PNL, Nicolae Borca din partea USR Plus și Adriana Baciu din partea Pro România. Confruntarea electorală a fost una ascuțită și n-a fost lipsită de scântei și mai cu seamă de jocuri de culise și acuze în legătură cu practica flotanților, care după unii apar ca ciupercile după ploaie în perioada alegerilor. Secțiile de votare au fost luate cu asalt dis de dimineață, înainte ca oamenii să participe la Sfânta Liturghie, pentru a evita aglomerația. Alții au ales să voteze după slujbă. ”La noi aceasta este tradiția, ca după ce ieșim de la Biserică să mergem să votăm. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute și de data aceasta, fiindcă Comuna Jucu are nevoie de un primar bun și mai ales gospodar”, ne-a declarat un locuitor din Jucu de Mijloc, care a preferat să-și păstreze anonimatul. „De ce să mă tem să merg la vot, că doar n-o fi mai rău în secția de votare decât pe erase sau pe plaje, unde oamenii se înghesuie. Aici totul se desfășoară în bună rânduială”, a completat un al locuitor al Comunei Jucu. Întrebați nu pe cine au votat, ci pentru ce au votat, cei mai mulți au declarat că pentru un viitor mai bun. Forțele de ordine detașate special pentru a superiviza buna desfășurare a procesului de vot nu s-au confruntat cu situații deosebite, iar procesul electoral s-a derulat în liniște. Cetățenii cu drept de vot au respectat măsurile impuse de autorități privind protecția sanitară în contextul pandemiei de COVID-19. Rând pe rând, la secția de votare amenajată în vecinătatea Bisericii din Jucu de Mijloc au votat și candidații, însoțiși de familii și membrii ai echipei de partid, însă dintre aceștia doar unul, respectiv Valentin Dorel Pojar a trecut și pragul lăcașului de cult. ”Am votat pentru un viitor liniștit, pentru viitorul copiilor, pentru seniorii noștri, pentru viitorul comunei noastre”, a declarat Nicolae Borca la ieșirea din secția de votare. Acesta a fost însoțit de soție.

Accesul alegătorilor în sediul secţiilor de votare s-a făcut eşalonat, pentru a evita aglomerările din interiorul acestora. Alegătorii au fost obligaţi să poarte masca de protecţie şi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare, dar și la ieşirea din acesta. Personalul de pază a asigurat distanţarea de minimum un metru între persoane. La intrarea în sediul secţiei a fost organizat un filtru, asigurat de personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare desemnat, dotat cu termometru, materiale de protecţie sanitară şi flacon cu dezinfectant, iar alegătorii au fost supuşi unui triaj observaţional şi termometrizaţi cu ajutorul unui termometru noncontact. În vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul a fost instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 metri faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare, iar după identificare, alegătorul și-a repoziţiona masca, astfel încât să acopere nasul şi gura. La urne, fiecare alegător a primit patru buletine de vot, unul pentru primar, unul pentru consiliul local, unul pentru consiliul judeţean şi unul pentru preşedintele consiliului judeţean.”Am votat pentru un primar destoinic și care să nu fie în centrul scandalurilor, fiindcă nouă jucanilor nu ne plac aceste scandaluri”, a mărturisit Rusu Nicolae. Aproximativ 4500 de jucani au fost așteptați să-și exprime opțiunea politică.

Apahidenii reclamă infrastructura

Venind spre Cluj-Napoca, am făcut popas la Apahida, pentru a lua pulsul comunei în plin proces de votare. Aici, printre cei care au râvnit la fotoliul de primar au candidat și două doamne, Ligia Pop din partea PNL și Maria Rodilă din partea USR Plus. Printre contracadidații acestora s-a aflat Grigore Fati din partea PSD. Și aici, cei mai mulți dintre cei chestionați, au votat pentru îmbunătățirea infrastructurii. ”Apahida este tranzitată zilnic de foarte multă lume, ne dorim mai multe parcări”, a declarat Ioan Stupar. În localitatea Apahida, pe lista de alegători au fost înscrise aproape 6000 de persoane cu drept de vot.

Grupaj realizat de Monica TRIPON, Cristian FOCȘANU, Cosmin PURIȘ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut