Alegeri anticipate, organizate de armată

Ofiţerul de la Baza 71 Aviaţie din Cîmpia Turzii, care, îmbrăcat în ţinută militară, a participat la protestele de la Bucureşti, din Piaţa Universităţii, a propus superiorilor săi o soluţie pentru detensionarea situaţiei din ţară.

Într-o conferinţă de presă organizată joi, 26 ianuarie, în curtea unei case din cartierul turdean Poiana, locotenentul Alexandru Gheorghe a spus că a adresat o solicitare verbală superiorilor săi, pentru a-şi expune viziunea sa cu privire la stingerea crizei sociale şi politice ce macină România. Potrivit lui Alexandru Gheorghe, ar trebui să fie încredinţată Armatei administrarea ţării timp de o lună. În acest interval, militarii ar urma să organizeze “alegeri libere şi democratice, supravegheate de presă”. Potrivit locotenentului Alexandru Gheorghe, alături de candidaţii partidelor, pe buletinele de vot ar trebui să figureze “monarhia constituţională şi armata, ca şi garant al democraţiei”. Aşa, alegătorii ar putea opta, fie pentru exponenţii actualei clase politice, fie pentru instituirea monarhiei constituţionale, ce ar înlocui republica, fie pentru o conducere militară a statului român.

În ceea ce priveşte motivul ce ar impune încredinţarea conducerii ţării Armatei, locotenentul Alexandru Gheorghe consideră că se poate invoca acelaşi temei de care s-a folosit Traian Băsescu, în mai 2010, cînd a anunţat diminuarea pensiilor şi a salariilor.

În altă ordine de idei, Alexandru Gheorghe susţine că nu a primit  nicio sancţiune pentru faptul că a părăsit garnizoana fără aprobare, singura nelegalitate pe care reunoaşte că ar fi comis-o cînd a plecat să se alăture protestatarilor din Piaţa Universităţii de la Bucureşti. “Deşi gestul meu nu a fost pe deplin legal, consider că a fost sută la sută moral”, aprecia locotenentul Alexandru Gheorghe.

Urmărit de cînd s-a întors de la Bucureşti, filat şi supravegheat de nişte indivizi aflaţi într-un autoturism marca Audi, de culoare neagră, înmatriculat în Bucureşti, de luni seara Alexandru Gheorghe nu a mai dormit acasă. Şi locaţia conferinţei de presă de joi a fost schimbată de trei ori, într-un interval de cîteva ore. În cele din urmă, Alexandru Gheorghe s-a întîlnit cu jurnaliştii în curtea casei unde a murit, în vîrstă de 100 de ani, Iacob Popa din Măhăceni, văr cu fraţii Şuşman şi ultimul luptător al rezistenţei anticomuniste din Munţii Trascăului.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.