ALDE, despre referendum

ALDE consideră că referendumul din 26 mai va afecta grav alegerile pentru Parlamentul European şi susţine că întrebările referendumului vizează trei problematici distincte, dintre care două sunt “înghesuite, şmechereşte, într-o singură întrebare”.
“Nu avem nimic împotriva consultării românilor prin referendum. Suntem împotrivă ca domnul Iohannis să ne ia pe toţi de fraieri. Referendumul preşedintelui va afecta grav alegerile pentru Parlamentul European – cele mai importante din istoria UE – şi va produce dispute de nedescris la nivelul societăţii prin felul vag şi inabil – ca să nu spunem mai mult – în care sunt înfăţişate alegătorilor problemele abordate. (…) În primul rând, avem de-a face nu cu două, ci cu trei problematici distincte, două fiind înghesuite, şmechereşte, într-o singură întrebare. Cum ar trebui să procedeze cetăţenii care sunt de acord, să zicem, cu interzicerea OUG pe Justiţie, dar nu şi cu extinderea dreptului de a ataca OUG-urile?”, se arată într-un mesaj postat, joi, pe pagina de Facebook a ALDE.
Potrivit ALDE, “distincţia e imposibilă, pentru că Iohannis recurge la o practică interzisă de Comisia de la Veneţia în ce priveşte bunele practici în materie de referendumuri”.

Articole din aceeasi categorie