Al treilea război mondial va veni dinspre Siria

Utro

Potrivit recentei declaraţii a lui Bashar al-Assad, în Siria ar fi ajuns primul lot de rachete ruseşti S-300, urmînd ca restul să fie aduse în viitorul apropiat. Acestea sînt unele dintre cele mai puternice sisteme moderne de apărare antirachetă, capabile să pună cruce pe ideea înfiinţării unui “spaţiu interzis zborurilor” deasupra Siriei, precum s-a întîmplat odată deasupra Libiei. De altfel, tocmai soarta tristă a Libiei a determinat Moscova la paşi hotărîţi în “partida siriană”.

Cu toate acestea, livrările de S-300 către Damasc nu pot fi considerate o acţiune iniţiată de Moscova. Mai degrabă, aceasta este o reacţie la paşii anteriori ai jucătorilor occidentali, mai exact la decizia Uniunii Europene (UE) de a ridica embargoul la livrările de arme către opoziţia siriană. De altfel, replica Rusiei s-a dovedit mult mai convingătoare decît decizia europeană care a provocat-o, în spiritul tradiţional al UE – “nici da, nici ba”. În mod clar, Rusia a preluat iniţiativa în OM, în orice caz pentru o perioadă.

Însă rachetele pentru Siria nu sînt totul: în acelaşi timp Rusia a inaugurat în mod festiv în Iordania vecină o întreprindere comună pentru producţia de… lansatoare de grenade antitanc RPG-32. Astfel, Moscova sporeşte capacitatea de apărare a unui alt aliat al său în regiune, îmbunătăţind totodată parametrii exportului său militar, care în ultimele cinci luni s-a ridicat la 6,5 miliarde de dolari. Urmează Irakul: a început realizarea contractelor militare, în sumă totală de 4,2 miliarde de dolari.

Cumpărătorii fac deja coadă. Potrivit directorului Rostehnologhii, Serghei Cemezov, prezent la deschiderea producţiei în Iordania, chiar acolo el a fost abordat de noile autorităţi ale Libiei, care au solicitat livrări de arme. O asemenea agitaţie este avantajoasă din punct de vedere economic, însă nu poate să nu îngrijoreze din punct de vedere politic. OM şi Africa de Nord se înarmează, iar întrebarea este “împotriva cui?”.

Problema este că oponenţii Rusiei nu intenţionează să stea cu mîinile în sîn şi să asiste la consolidarea poziţiilor ruse într-o regiune considerată demult “centrul lumii”. Este puţin probabil ca Occidentul să se împace cu imposibilitatea de a-l ataca pe Assad din aer, iar Israelul – cu apariţia de rachete ruseşti la graniţele sale.

Nu este exclus ca în viitorul apropiat Israelul să iniţieze atacuri asupra teritoriului sirian. În acest demers, Israelul se va folosi de sprijinul SUA şi parţial al Europei. La rîndul său, Washingtonul a catalogat deja livrările de rachete pentru regimul Assad o “eroare a Rusiei”. Nu este exclus nici ca Turcia vecină să se implice în conflict, desigur, de partea Israelului. Da, Turcia şi Israelul au propriile reglări de conturi, însă în acest caz Ankara va prefera în mod sigur să-şi regleze conturile cu Damascul.

Dar la ce sprijin poate spera Siria în condiţiile evoluţiei unui scenariu militar? Rachetele au ajuns deja în posesia Damascului, astfel că un atac asupra lor nu va însemna în mod automat declararea de război Rusiei de către Israel. Desigur, Moscova îşi va exprima protestul vehement faţă de Tel Aviv, însă ea nu mai are loc pentru noi mutări eficiente sau măcar de efect pe tabla de şah a OM.

Chiar şi o nouă tentativă de a trimite nave militare către coastele Siriei nu va rezolva în această situaţie problemele, ci doar va acutiza situaţia. În primul rînd, o astfel de mutare a mai fost făcută şi înainte, astfel că oponenţii sînt pregătiţi pentru ea. În al doilea rînd, tocmai de data aceasta ea va fi considerată un amestec inadmisibil al unei forţe terţe în conflicte regionale, cu toate consecinţele de rigoare, mergînd pînă la confruntări între flotele militare ale Rusiei, Israelului, Europei şi chiar a SUA în Marea Mediterană. Este puţin probabil ca Moscova să fie pregătită pentru o asemenea confruntare şi să o dorească. Totuşi, ea nu poate face nimic altceva.

Desigur, în apărarea Siriei va sări Hezbollah. De fapt, ea a făcut deja acest lucru: combatanţi de-ai ei s-au “infiltrat în Siria”, acuză opoziţia siriană gruparea armată libiană. La rîndul său, ministrul de externe al Franţei, Laurent Fabius, a declarat recent că de partea lui Assad luptă 4.000 de combatanţi “Hezbollah”. Desigur, aceşti combatanţi sînt o bună întărire în luptele cu opoziţia siriană, însă este puţin probabil ca împotriva aviaţiei israeliene şi a flotei americane ei să poată face ceva.

Damascul mai are un aliat fidel: Iranul. Acesta are o armată puternică şi destul de modernă, bucurîndu-se de asemenea de destulă influenţă în regiune. Iranienii asigură demult din punct de vedere tehnic armata lui Assad. Însă, dacă Teheranul va întreprinde paşi mai hotărîţi, urmările ar putea fi pur şi simplu imprevizibile, pentru că la acţiunile Iranului vor replica neapărat nu doar Israelul, ci şi SUA.

În acest caz, eforturile comune ale Moscovei şi Washingtonului în vederea convocării unei conferinţe internaţionale cu privire la Siria vor fi date uitării: va fi necesar să se stingă de urgenţă incendiul unei crize militar-politice de anvergură mondială, iar Rusia şi SUA au toate şansele să se pomenească de părţi diferite ale baricadei.