Agroturismul: ieşirea din sărăcie

Traian Vedinaş

Într-o sinteză sociologică din anii ’80, numită „Munţii Apuseni” şi împărţită în „Apusenii Albei”, „Apusenii Aradului”, „Apusenii Bihorului”, „Apusenii Clujului” şi „Apusenii Hunedoarei”, la care au participat sociologi, economişti, economişti agrari, agronomi era menţionat satul Văsoaia din Ţara Zărandului drept o bună locaţie pentru agroturism.

Era prima dată când un termen pe care azi îl ştie multă lume a primit forma literelor româneşti, dar nu şi materialitatea de a fi o activitate economică în spaţiul rural.

Acum, are relief cel puţin în câteva zone cum sunt satele din jurul Branului, din ţinutul Dornelor, din Bucovina şi Maramureş şi pentru faptul că sunt la munte, întrucât deocamdată în mentalităţi turismul înseamnă a merge ori la munte, ori la mare.

Dar iată că recent, în sătucul Turmaş, se răsfaţă pensiunea „Casa bunicilor”, o casă cu dotaţii urbane ce sparge bariera de mai sus, dovedind că agroturismul este cu putinţă şi în satele câmpiei, nu numai pe plai şi pe litoral.

Sigur că am putea spune: „Cu o floare nu se face primăvară”, dar începutul este mai mult decât bun, fiind grăitor pentru ceea ce se numeşte dezvoltare rurală durabilă, pentru alternative viabile la agricultură şi creşterea animalelor.

Câte din gospodăriile Câmpiei Transilvaniei vor urma această cale, pentru ca încet, încet satele româneşti să se sincronizeze la cele europene, în care agroturismul îi face mai bogaţi şi mai frumoşi pe gospodari?

Deocamdată nu putem să ne pronunţăm, pentru că dilemele sunt mai mari decât opţiunile, întrucât nu numai locuitorii satelor, ci şi cei din centre urbane care au proprietăţi rurale sunt dominaţi de conservatorismul economiei de subzistenţă, o economie care produce doar cât consumă, fiind defavorabilă dezvoltării durabile şi acumulării creative de capital.

Un lucru însă e cert. Pensiunile agroturistice sunt funcţionale şi în satele câmpiei, câtă vreme pot oferi hrană ecologică, aer curat şi relaxare în răcoarea ierbii, dar şi a lanurilor de grâu şi porumb, lanuri ce sunt semnul că sărăcia poate fi învinsă prin hărnicia minţii şi a mâinilor. Agroturismul, în sate de vale, de deal, de câmpie, alături de cel practicat în satele de munte, poate fi astfel o cale benefică a ieşirii din sărăcie, atât pentru gospodăriile de subzistenţă cât şi pentru „agricultorii de duminică”, aşa cum sunt numiţi locuitorii de la oraş ce au proprietăţi în câmpia transilvană.