Agroturism în Sic

Zilele trecute, la iniţiativa Primăriei comunei Sic, s-a introdus experimental în circulaţie un trenuleţ care transportă oaspeţii tradiţionalului târg de toamnă prin tot satul, vizitatorii fiind însoţiţi şi de un ghid. Pe raza localităţii există nu mai puţin de 5 (!) pensiuni, dintre care, prin capacitate de cazare şi ospitalitate, se distinge Pensiunea „Sóvirág” (Floare de sare), aflată chiar la intrarea în comună. În puţine sate din judeţul Cluj găsim o asemenea locaţie turistică, unde recent s-a deschis şi Muzeul Satului. Tot la Sic, edilii localităţii au editat mai multe pliante şi ghiduri turistice, iar pe străzile comunei au fost amplasate indicatoare spre cele mai importante obiective religioase sau istorice. O măsură binevenită, având în vedere popularitarea de care se bucură această localitate rurală. În vecinătatea comunei se află Stufărişul de la Sic (mica Deltă a Câmpiei Transilvane), locaţie ce atrage ca un magnet turiştii, iar la doar doi paşi este ştrandul cu apă sărată, amenajat tot prin grija Primăriei, nămolul de acolo fiind util persoanelor care suferă de reumatism. Nu departe, pe marginea drumului judeţean Nicula – Sic există Lacul Ştiucii, loc protejat prin programul Natura 2000. În această perioadă acolo rar se găseşte un loc de cazare.

Iată că şi în mediul rural se poate dezvolta turismul, este nevoie doar de iniţiative gospodăreşti şi de proiecte îndrăzneţe. În rest, totul se rezolvă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.