Agricultorii din Geaca au bifat şi semănatul

Gospodarii celor şase sate componente ale comunei Geaca au avut mare noroc în această toamnă. Ei au început toate lucrările de sezon la timpul potrivit, iar condiţiile meteorologice le-au fost favorabile, chiar şi zilele trecute pe Cîmpie au fost temperaturi peste cele normale în această perioadă, tocmai bune pentru efectuarea semănatului. Dacă în alţi ani însămînţările de toamnă se prelungau pînă la mijlocul lunii noiembrie, acuma totul este finalizat, aşa cum stă bine unor buni gospodari. Primarul comunei Geaca, ing. Ioan Miron este şi el mulţumit de stadiul lucrărilor din această toamnă. Ne spunea cu inima împăcată că semănatul grîului şi orzului pe cele 500 hectare s-a finalizat deja. După estimările primarului, în aceste zile vor fi efectuate arături pe o suprafaţă de 800 hectare.

Şi ce a mai rămas de cules din porumb a fost pus în siguranţă. Cu căruţe, cu maşini, cu tractoare, produsele au fost transportate în gospodăriile ţărăneşti şi în weekendul trecut. Toată lumea s-a mutat pe cîmp, cu toate că pe raza comunei Geaca porumbul a fost recoltat mecanic aproape în totalitate. Nu întîmplător, fiindcă în zonă sînt două asociaţii agricole care dispun de un parc de maşini şi utilaje agricole, iar în comună există 46 de tractoare private.

Din păcate, sfecla de zahăr (cîndva deosebit de rentabilă!) nu se mai cultivă pe aceste meleaguri, dar pe ici-colo pe gardurile caselor am văzut tutun. În trecut, plantele tehnice au fost culturile care au adus venituri importante în buzunarele oamenilor sau a societăţilor agricole, preferate ale agricultorilor de pe Cîmpie. Poate că în viitor se va relua cultivarea aceste plante!

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.