Afaceri în creştere în comerţul cu amănuntul

În primele nouă luni din acest an, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut cu 5,2% faţă de perioada similară a anului trecut.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică arată că majorarea s-a datorat creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 6,5%), vânzărilor de produse nealimentare (cu 6,1%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 2%).
În luna septembrie a anului în curs, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere cu 2,3% comparativ cu luna septembrie 2017, datorită majorărilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 4,5%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 1,9%) şi la vânzările de produse nealimentare (cu 0,6%).
Însă, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a scăzut pe în septembrie cu 3,9%, pe fondul diminuărilor vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 6,7%) şi vânzărilor de produse nealimentare (cu 3,8%), care nu au putut fi compensate de creşterea cu 0,2% consemnată în comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.