Afacere de peste 20 milioane euro din florile de Ziua femeii

Florile oferite doamnelor şi domnişoarelor de 8 Martie costă peste 20 de milioane de euro, în condiţiile în care cel puţin o treime dintre acestea primesc un buchet care costă, în medie, 30 de lei.

Potrivit unui studiu întocmit de compania de consultanţă Frames, cele mai căutate flori, de Ziua femeii, sunt: ghioceii, freziile, zambilele, lalelele sau narcisele. Cu toate acestea, cele mai apreciate flori de către români rămân trandafirii.
Analiza arată că piaţa florilor din România a continuat să crească în 2018, datele preliminare indicând un avans între 15 şi 20% faţă de 2017, când valoarea se situa la peste 336 de milioane de lei.

Majoritatea companiilor care activează în comerţul cu flori cu ridicata al florilor şi plantelor se află în Bucureşti şi Ilfov (263), urmată de judeţele Cluj (52), Iaşi (49), Argeş (43), Braşov (42), Mureş şi Timiş (câte 33) şi Sibiu (30). Totodată, în sectorul afacerilor cu flori activează peste 1.200 de angajaţi. Primele trei companii din domeniu activează în jurul Capitalei: Flowers Market Holland SRL (Ilfov) – cu afaceri de 26 de milioane de lei în 2017 şi un profit de 1,22 milioane de lei, Flor de Los Andes SRL – cu un business de 16,8 milioane de lei şi un profit de 1,21 milioane lei, şi Tri’as Amway SRL (Bucureşti) – cu afaceri de 13,7 milioane lei şi un profit de 1,82 milioane lei.
În topul celor mai importanţi 10 comercianţi cu ridicata de flori şi plante se mai află: Stânjenel SRL din Braşov, Hortigala SRL (Covasna), B&P Floral Connection (Bucureşti), Flex for future SRL (Sibiu), TMT Flowers SRL (Neamţ), City Garden Distribution SRL (Bucureşti) şi Floria International Wholesale SRL (Bucureşti), toate aceste companii înregistrând, împreună, afaceri de 64 de milioane de lei.
Pe ansamblu, 495 dintre cele 523 de companii fac parte din zona microîntreprinderilor, cu business-uri vulnerabile din punct de vedere financiar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.