Aeroportul Cluj mizează pe 900.000 de pasageri în acest an

Traficul de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj se menține în continuare scăzut din cauza pandemiei, însă se află totuși într-o perioadă de creștere, iar conducerea Aeroportului eestimează că până la finalul anului se va ajunge la circa 900.000 de pasageri.

„În prezent suntem cam la 35% (din trafic – n.r.) comparativ cu 2019. Ne așteptăm la aproximativ 800.000 – 900.000 de pasageri, varianta optimistă fiind de milion de pasageri. La începutul anului eram mai optimiști, am estimat pentru România 10 milioane de pasageri, dar am revizuit estimările”, a declarat David Ciceo, directorul Aeroportului Cluj. El apreciază că în acest an s-ar putea ca 8 milioane de persoane să tranziteze aeroporturile din țara noastră, o cifră mult inferioară celei din 2019, cînd au fost înregitrați 24,7 milioane de pasageri. ”Cam în 4-5 ani vom reveni la traficul din 2019” a mai spus David Ciceo, care a estimat că din luna iunie vom avea peste 100.000 de pasageri, dus-întors, pe Aeroportul Cluj vor ajunge circa 100.000 de pasageri.

La Aeroport a fost inaugurat, în prezența prefectului Tasnadi Szilard și a directorului Direcției de Sănătate Publiccă Mihai Moisescu, un centru de vaccinare anti-Covid, care funcționează în terminalul Sosiri, 7 zile pe săptămână, între orele 8 și 20. La centru, care utilizează serul furnizat de Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză se pot vaccina atât pasagerii cât și aparținătorii acestora. De remarcat că la Aeroportul Cluj o firmă medicală asigură teste PCR și rapide pasagerilor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.