Adrian Curaj: Avem în vedere ca în toamnă să lansăm un master didactic

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a anunţat că are în vedere lansarea, în toamnă, a unui master didactic în mai multe universităţi, informează AGERPRES.

„Avem în vedere ca în toamna aceasta să lansăm un master didactic în mai multe universităţi din Adrian-Curaj-1România. Vom folosi fonduri europene pentru acest lucru şi pentru predictibilitate, pentru că sper ca programul să fie pe şapte ani. Este vorba de a pregăti intrările în sistem, dar cu siguranţă trebuie să avem mare grijă de oamenii care sînt în sistem, şi vă asigur că în proiectul acesta mare, resursele acestea vor fi major orientate şi spre cei care sînt în sistem şi pentru care doar puţin trebuie să adăugăm ca să fie stimulaţi şi să îşi arate performanţa”, a declarat Adrian Curaj, duminică seara, la postul tv Digi 24.

El a adăugat că resursele pentru organizarea cursurilor vor fi asigurate din fonduri europene. „Vor fi 1.000 de granturi pentru 1.000 de şcoli, astfel încît eu mă aştept ca undeva între 5 şi 10.000 de profesori să fie stimulaţi să inoveze în modul în care livrează curriculum”, a punctat Adrian Curaj.

Ministrul Educaţiei a precizat că vor exista granturi, iar profesorii implicaţi în proiecte pot fi plătiţi suplimentar din fonduri europene. „Ar fi nepotrivit şi ca urmare a mandatului scurt pe care îl am să spun de o creştere a salariilor, dar am spus că vor fi granturi şi profesorii vor fi implicaţi în proiecte, astfel încît predictibil, pe doi sau trei ani, în funcţie de activitatea care o desfăşoară cu elevii şi legat de activitatea de bază, să fie plătiţi suplimentar din fonduri europene”, a punctat Curaj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.