Actorii sătmăreni au adus bucurii copiilor clujeni

Nu au avut ce regreta acei clujeni care, duminică dimineaţa şi seara, au luat drumul Casei de Cultură a Studenţilor, unde au avut parte de două spectacole dedicate copiilor, dar care au trezit şi interesul celor mari, mai ales din perspectiva amintirilor şi a nostalgiilor provocate de lumea basmelor. Reprezentaţia cu piesa „Frumoasa şi Bestia”, oferită de actorii Teatrului de Nord Satu Mare, a reuşit să capteze interesul şi curiozitatea micilor spectatori care au luat cu asalt sala din Piaţa Lucian Blaga, neîncăpătoare de astă dată. „Frumoasa şi Bestia”, adaptare de Andrei Mihalache (totodată şi regizorul piesei) după Fraţii

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Grimm, este un spectacol despre cea mai mare forţă a vieţii: dragostea, mai tare decît stihiile naturii şi mai eficientă decît forţa fiarelor în a deschide orice poartă ferecată, chiar şi a sufletului. La toate acestea realizatorii spectacolului au mai adăugat muzică frumoasă, pe placul copiilor, puţin umor (desigur, tot pe înţelesul şi la nivelul receptivităţii micilor spectatori), un strop de talent (de care actorii sătmăreni nu duc lipsă, lucru de care ne-am convins de multe ori vizionînd premierele lor) şi, nu în ultimul rînd, mult suflet şi dăruire în tot ceea ce fac pe scenă. Şi, uite-aşa, a ieşit o reprezentaţie reuşită, apreciată atît de copii, cît şi de părinţii care i-au însoţit. De obicei, Teatrul de Nord Satu Mare include în fiecare stagiune în repertoriu două-trei premiere dedicate copiilor. Este deja politica instituţiei culturale de a oferi an de an surprize plăcute şi micilor spectatori. În weekendul care a trecut, am asistat la o oră de plutire în lumea basmelor şi de dialog cu înţelepciunea lumii. Credem că cei aflaţi în sală au înţeles mesajul piesei şi au aplaudat pe măsura acestuia. Ne-am distrat pe deplin în mijlocul actorilor şi am retrăit cu toţii frumuseţea copilăriei. Merită să-i înşirăm pe cei 11 actori sătmăreni, care au dat totul pentru a aduce surîsul şi mulţumirea în rîndul spectatorilor: Alina Negrău (Frumoasa), Andrei Stan (Bestia), Carol Erdõs (Tatăl), Stelian Roşian (Povestitorul), Vlad Mureşan (Gaston), Carmen Frăţilă (Ceainicul), Rora Demeter (Dulapul), Anca Dogaru (Zîna)Mătura), Andreea Mocan (Ceşcuţa), Sergiu Tăbăcaru (Sfeşnicul) şi Székely Tibor (Ceasul). Totul a mers ca… ceasul, lumea s-a distrat nemaipomenit de bine la acest reuşit spectacol, regizat de un om de teatru experimentat în realizarea unor piese cu mare priză la public, Andrei Mihalache. Între ceilalţi realizatori ai reprezentaţiei îi amintim pe: Gabriela Tănase – coregrafia, Dorin Griguţă – muzica şi pregătirea muzicală.

Am asistat la un final emoţionant. Sute de copii au urcat pe scenă pentru a se fotografia împreună cu “eroii” acestui spectacol antrenant şi vesel, de genul căruia ducem atît de mult lipsă în zilele noastre. Iată că actorii sătmăreni au readus la rampă, şi încă cu mult succes, bucuriile copilăriei, cu toate surprizele şi plăcerile ei. Au fost două spectacole pe care nu le vom uita mult timp!
Cronicar

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.