Activitate de taxi ilegală depistată de polițiștii locali clujeni

Polițiștii locali clujeni au depistat un șofer,, administrator a două societăți comerciale, care efectua activitate de taximetrie cu două autovehicule taxi, în baza unui certificat de atestare a pregătirii profesionale având valabilitatea depășită din anul 2019.

„În cursul săptămânii trecute, în urma acțiunilor de control în ceea ce privește activitatea de taximetrie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție comercială au depistat un șofer, D.V., administrator a două societăți comerciale, care efectua activitate de taximetrie cu două autovehicule taxi, în baza unui certificat de atestare a pregătirii profesionale având valabilitatea depășită din anul 2019. De asemenea, una din cele două autorizații taxi nu era valabilă, fiind emisă pentru un alt autovehicul față de cel utilizat.

Având în vedere neregulile constatate, societățile comerciale în cauză au fost sancționate contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, actualizată, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, amenzile aplicate fiind în valoare de 27.000 lei, urmând ca autorizațiile taxi respective să fie retrase, în conformitate cu prevederile aceluiași act normativ”, au precizat reprezentanții municipalit[ăți.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.