Activitate corală bogată la Gherla

Serile sînt tot mai lungi în această perioadă, dar sălile de repetiţii cunosc animaţia pregătirii spectacolelor, indiferent de ce gen artistic este vorba. Municipiul Gherla nu duce lipsă de formaţii artistice, chiar şi în ceea ce priveşte muzica cultă. Elocvent în acest sens este numărul mare de coruri existente în orăşelul de pe Someş, unde întotdeauna ne-am bucurat de tradiţie pe această linie. Să ne amintim că în anii 60, sub conducerea regretatului profesor şi compozitor Tiberiu Coste, la Gherla a funcţionat un cor de elevi cu nu mai puţin de 60 membri!. Şi în zilele noastre, din punctul de vedere al formaţiilor corale, oraşul stă foarte bine. O surpriză plăcută ne-a oferit recent, cu prilejul Zilelor Grădiniţiei „Căsuţa Fermecată”, corul preşcolarilor condus de educatoarea Delia Socaciu, unul dintre cei mai vechi şi mai activi membri ai cunoscutului Cor Mixt „Corala Magna” de pe lîngă Casa Municipală de Cultură din localitate.

Copiii în vîrstă de 5-6 ani au şi susţinut deja primul lor concert, mult apreciat de părinţii lor, care au umplut pînă la refuz sala de festivităţi a grădiniţiei de pe strada Parcului. Fundaţia Culturală „Téka” are, de asemenea, un grup vocal ”Rozmaring”, cu o bogată activitate, grupul efectuînd deja mai multe turnee în ţară şi peste hotare!. Copiii de gimnaziu sînt coordonaţi de Katona Anna şi, săptămînă de săptămînă, participă cu regularitate la repetiţii. Să nu uităm nici renumitul cor „Corala Magna” dirijat de prof. Valer Perşa, care, credem, nu mai are nevoie de prezentare. Cînd trecem în revistă corurile din municipiu, neapărat trebuie să ţinem seama şi de cele aparţinînd cultelor religioase, din acest punct de vedere Gherla situîndu-se mereu în frunte. Efectiv, în urbea noastră, muzica corală înfloreşte sub impulsul exigenţei şi al ambiţiei tuturor celor implicaţi în această activitate artistică pretenţioasă, dar deosebit de frumoasă. Mai ales acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, melomanii din localitate se pot bucura de o stagiune muzicală de calitate.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.