Acțiuni umanitare ale elevilor gherleni

În aceste vremuri tulburi, în municipiul Gherla nici elevii nu pot fi indiferenți la soarta poporului ucrainean. În toate unitățile de învățământ din oraș sunt organizate diferite acțiuni umanitare.

De exemplu, Ziua Umanității a fost marcată la Școala Gimnazială Nr. 1 (director, Liliana Pop), printr-o acțiune de donare de diverse bunuri pentru refugiații ucraineni, aflați momentan în oraș. Câteva zeci de persoane din Ucraina au ajuns în ultima lună la Gherla, fiind cazate la diverse persoane, fundații sau asociații. În semn de solidaritate, clasele de elevi ale școlii, de la învățământul primar la cel gimnazial, au derulat activități de caritate pentru semenii aflați într-o situație nefericită în această perioadă, când au fost forțați de războiul din Ucraina să își părăsească locuințele.

La începutul lunii martie, în loc de mărțișoare, copiii au fost îndemnați să doneze diverse bunuri, iar în scurt timp s-au adunat alimente neperisabile, jucării, rechizite etc. O parte dintre acestea au fost predate la centrul de colectare înființat la Liceul Teoretic „Petru Maior”, iar altele, la sediul Primăriei, urmând ca în zilele următoare să fie distribuite către cei cu nevoi. Inițiatorii acestor acțiuni au urmărit dezvoltarea empatiei, a altruismului și a omeniei în rândul copiilor, prin activități care necesită eforturi mici, dar cu impact asupra celor năpăstuiți.

Astfel de acțiuni umanitare au fost organizate și la Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”, unde elevii și cadrele didactice întrețin legături de colaborare și prietenie cu colegii lor din Ucraina, stabiliți temporar în municipiul Gherla.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut