Acțiuni ale polițiiștilor clujeni, în contextul pandemiei

Polițiștii clujeni împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile și Inspectoratului de Jandarmi Județean au desfășurat, din nou, activități specifice pe raza întrejului județ, în sistem integrat, în scopul prevenirii și combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.

La data de 12 octombrie, în cadrul activităților de control privind modul în care sunt respectate măsurile impuse au fost legitimate peste 700 de persoane, verificate 612 locații de interes și 112 mijloace de transport, 23 dintre acestea fiind mijloace de transport public în comun.

La nivelul municipiului Cluj-Napoca, în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 17.00-22.00, respectiv 22.30-00.30, polțiștii secțiilor de poliție urbană din cadrul Biroului pentru Centrul Universitar, Poliției municipiului, Secțiilor Rurale arondate, alături de jandarmi și polițiști locali au acționat în scopul prevenirii producerii de fapte antisociale în mediul stradal, fiind totodată continuate verificările specifice contextului epidemiologic actual.

De asemenea, polițiștii rutieri au organizat filtre rutiere pe raza municipiului pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea unui climat sigur participanților la trafic.

În urma activităților organizate au fost verificate în total peste 130 de vehicule și legitimate 344 de persoane.

De asemenea, acțiunile derulate au vizat verificări ale modului în care operatorii economici respectă prevederile legale actuale.

În total, în orele în care s-au desfășurat activitățile au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale, 43 dintre acestea în conformitate cu OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut