Acolo în dojo, un altfel de theatrum mundi

„De la autorul romanului Ne vedem la Pelișoru” (2022) ne parvine acum o nouă propunere inedită, o colecție de proze mai lungi sau mai scurte, toate altoite pe filonul acelui „click” esențial, în cuvintele scriitorului Radu Vida, fost redactor-șef al cotidianului Făclia de Cluj, cel care semnează volumul „Ippon”, apărut în acest an la editura clujeană Napoca Star.

În paginile călătoriei galopante prin lumea realității și a ficțiunii – inaugurate din punct de vedere imagistic prin contribuția grafică de pe copertă a Simonei Vida -, viața este privită cu ironie fină și umor, cu moravurile și năravurile ei, este luată ca atare, pe scurt. În asentiment cu titlul cărții, firul roșu care leagă suita de întâmplări și notații este dat tocmai de pleiada de cuvinte-cheie din lumea judo-ului și a judokanilor, plasate acolo unde trebuie și cum trebuie.

Iubiri imposibile, libertatea de alegere a fiecăruia (cu prețul suportării consecințelor), amprenta perioadei pandemice și noul trend al digitalizării accentuate, inevitabile, toate își găsesc locul în terenul de observație, de luptă cu cuvintele, negru pe alb. Apropo de cuvinte, nu o dată descoperim, subtil introduse, trimiteri la puterea și trăinicia acestora, în contrast cu trăsăturile câmpului vast al tehnologiei contemporane.

Textele introduse prin trei steluțe (***) se cer a fi lecturate în cheia unor paranteze descriptiv-introspective în care autorul își rafinează aptitudinile de atent observator, jonglând cu parametrii temporo-spațiali, cu lumi suprapuse, cu oameni și zeități (kami). Prioritate au, în egală măsură, frânturile din cotidian și temele mai pretențioase, mai sensibile – viața, moartea, viața de după moarte.

Limbajul scriitorului Radu Vida, scriitor polivalent, abordând cu lejeritate poezia, romanul, eseistica și, iată, proza de mici dimensiuni, surprinde prin alăturări novatoare de termeni și prin tratarea cu maximă prețiozitate a unor subiecte aparent banale (de pildă, gastronomia). Se mizează deopotrivă pe forța întâmplărilor și (mai ales) pe cea a limbajului în construirea unei „cronologii” atipice („Inima, vorba vine. Dar nu pleacă”). Jocul discursiv este îmbibat de poetizări, de intro-uri necesare din sfera muzicii internaționale. Lumile paralele pot fi dintre cele mai diverse (de exemplu, regnul uman versus cel animal).

Din imaginația creatoare a autorului rezultă că aproape orice procedeu specific judo-ului poate fi corelat cu o dimensiune a vieții cotidiene („Dezordinea domină peisajul. În aer se simte un Ura-Nage de toată frumusețea”, „În legănatul dansului, Ariadna avea impresia că, undeva în Hikawa-masu, Jigoro Kano zâmbește din eternitate”, Iar încununarea gastro-entero-palpabilă vine în momentul executării, cu toate ingredientele, a unui tai-sabaki perfect” etc.). În sens metaforic, viața însăși se desfășoară în perimetrul unui imens dojo (sală de antrenament), un alt denominativ pentru theatrum mundi. Doar un mic popas: „Mircea a părăsit bucătăria, totul arăta ca la finalul unei piese proaste, în care personajul principal își târăște voința spre locul uciganiei”).

Cum spuneam, situația pandemică la nivel global constituie una din sursele de inspirație. Printre altele, Radu Vida ne atrage atenția că virusul SARS COV-2 nu rezistă la „infuzii de iubire”. Căci iubirea are puterea de a schimba reguli, de a trece peste granițe. În acest sens, cuplul alegoric bătrân-asistentă este doar o fereastră prin care trebuie privite lucrurile.

O proză a rememorării, a scenelor desprinse din viața mai tinerilor sau a mai vârstnicilor concetățeni, avântați în tumultul trăirii, cu bune și cu rele.

Iulia GHIDIU