Achiziția unei firme clujene – în topul tranzacțiilor din 2022

Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat 258 de tranzacţii, în cursul anului 2022, cu 26% mai multe faţă de 2021, în timp ce valoarea totală estimată a fost de 6,6 miliarde de dolari, în creştere cu 10%, conform unei analize de specialitate, publicată luni.

O analiză realizată de EY România privind evoluţia pieţei locale de fuziuni şi achiziţii în 2022 arată că, în România, această activitate a fost în contradicţie cu tendinţele globale şi regionale şi a avut o performanţă net superioară. Astfel, anul trecut, investitorii strategici au continuat să fie actorii dominanţi pe piaţa locală de fuziuni şi achiziţii, reprezentând 88% din total. Tranzacţiile interne au înregistrat o uşoară creştere, cu 119 tranzacţii (faţă de 112, în 2021), în timp ce numărul tranzacţiilor realizate de investitori străini (inbound) a crescut cu 38% de la an la an, până la un total de 119. În special, numărul tranzacţiilor outbound a crescut de peste două ori de la an la an, reflectând dorinţa sporită a investitorilor români de a efectua tranzacţii transfrontaliere.
Cele mai active sectoare în funcţie de volumul tranzacţiilor au fost tehnologia (19,4% din tranzacţii) şi sectorul imobiliar (16,3%), urmate de sănătate (11,2%), energie şi utilităţi (8,1%) şi produse industriale diversificate (7,8%).
Potrivit analizei, poziţia de top a fost inversată între tehnologie şi sectorul imobiliar faţă de anul 2021. În plus, activitatea de fuziuni şi achiziţii în domeniul sănătăţii a fost stimulată de corporaţiile bine capitalizate care au ieşit mai puternice din criza COVID, în timp ce companiile din domeniul energiei şi al utilităţilor au beneficiat de accelerarea tranziţiei energetice la nivel european.

Dimensiunea medie a tranzacţiilor a rămas stabilă, la 45 de milioane de dolari, dar sub nivelul maxim înregistrat în 2020. Cei mai activi investitori în funcţie de ţara de origine au provenit din Statele Unite ale Americii (11,6% din tranzacţiile inbound), Germania (8,3%), Marea Britanie, Belgia şi Polonia (6,6%, fiecare).

Cine sunt campionii tranzacțiilor

Analiza EY România arată că, în 2022, cele mai mari tranzacţii figurează achiziţionarea participaţiei de 50% în proiectul offshore Neptun Deep al ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited de către producătorul român de gaze naturale Romgaz pentru 1,06 miliarde de dolari, achiziţionarea producătorului auto Ford România de către Ford Otosan Olanda pentru 785 milioane de dolari, cumpărarea portofoliului de birouri din România al CA Immo – care a fost achiziţionat de Paval Holding pentru 389 milioane de dolari, precum și achiziția companiei clujene Fortech, una dintre cele mai importante firme independente de inginerie digitală din România pentru o sumă estimată la 255 milioane de dolari de către GlobalLogic, o companie a grupului Hitachi. În top mai apare şi cumpărarea portofoliului NPL al Bank of Cyprus din România de APS Holdings Corporation pentru 158 milioane de dolari.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut