Accident aviatic grav la Toronto

Un avion al companiei americane Delta Air Lines s-a răsturnat spectaculos în timp ce ateriza luni, oprindu-se cu roţile în sus pe pista aeroportului canadian din Toronto, făcând 18 răniţi, dintre care trei în stare gravă, notează AFP.

Avionul a terminat cursa pe spate, pe o pistă acoperită de un strat subţire de zăpadă. Imaginile de pe aeroport au arătat fum care ieşea coadă parţial distrusă a avionului, la fel ca şi cel puţin o aripă, în timp ce un tun de apă stropea avionul cu un jet puternic.

Zborul, operat de Endeavour Air cu un avion Bombardier CRJ900 care transporta 80 de persoane, făcea legătura între Minneapolis, în statul american Minnesota, şi Toronto, cel mai populat oraş al Canadei, când a avut loc accidentul la începutul după-amiezii, a indicat Delta Air Lines.

Nicio explicație pentru cauza accidentului

Deocamdată nu a fost oferită nicio explicaţie pentru cauza accidentului, în care nicio altă aeronavă nu a fost implicată.

„Ancheta începe. Este foarte important să nu speculăm. Ceea ce putem spune este că pista era uscată şi nu a fost vânt lateral”, a precizat simplu Todd Aitken, şeful pompierilor aeroportului, într-o conferinţă de presă.

Incidentul nu s-a soldat cu morţi, dar 18 persoane au fost rănite, a mai afirmat el.

Aeroportul Toronto Pearson explicase mai devreme în cursul zilei că se confruntă cu vânt puternic şi temperaturi scăzute, dar prevăzuse un trafic intens.

Dintre cele 17 persoane rănite internate, trei au suferit răni grave, potrivit salvatorilor.

„Un copil a fost dus la spital cu răni grave. Un bărbat de aproximativ 60 de ani şi o femeie de 40 de ani au fost, de asemenea, transportaţi cu răni grave”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ornge, salvatori trimişi la faţa locului.

Au intervenit trei elicoptere şi două ambulanţe de terapie intensivă ale organizaţiei, a adăugat el.

Restul persoanelor au suferit răni „uşoare până la moderate” şi au fost transportate la spitalele din regiune, a declarat pentru AFP Lawrence Saindon de la Peel Region Paramedic Services, care supraveghează operaţiunile de salvare.

„Avionul nostru s-a prăbuşit. Este cu roţile în sus”, a povestit într-un videoclip postat pe Facebook, John Nelson, unul dintre pasageri. În această secvenţă, pot fi văzuţi oameni care se îndepărtează rapid de aeronavă în timp ce încearcă să se protejeze de rafalele de vânt.

„Majoritatea oamenilor par să fie teferi”, a adăugat el.

 

80 de persoane la bord

Avionul transporta în total 80 de persoane – 76 de pasageri şi patru membri ai echipajului. După-amiaza târziu, traficul aerian a fost reluat după o întrerupere de câteva ore în urma accidentului. Cu toate acestea, două piste vor rămâne închise în zilele următoare pentru anchetă.

Biroul pentru siguranţa transporturilor din Canada (TSB) a anunţat deja că a trimis o echipă de anchetatori în urma accidentului. El va fi asistat de FAA, autoritatea americană de reglementare a aviaţiei care a trimis şi ea inspectori la faţa locului, potrivit noului secretar american al Transporturilor, Sean Duffy.

O furtună violentă de zăpadă s-a abătut duminică asupra estului Canadei. Luni, regiunea era în continuare măturată de vânturi puternice.

Luni dimineaţă, aeroportul a avertizat pe X: „Zăpada a încetat să cadă, dar se instalează temperaturi scăzute şi vânturi puternice”.

„Astăzi ne aşteptăm la o zi plină în terminalele noastre, cu peste 130.000 de pasageri la bordul a aproximativ 1.000 de zboruri. Companiile aeriene recuperează întârzierile după furtuna de zăpadă din acest weekend care a aruncat peste 22 de cm de zăpadă pe aeroport”, potrivit sursei.

Accidentul din Canada urmează altor accidente din America de Nord în ultimele săptămâni. Un elicopter al armatei s-a ciocnit cu un avion de pasageri la Washington la sfârşitul lunii ianuarie, făcând 67 de morţi. La începutul lui februarie, şapte persoane au murit în urma prăbuşirii unui avion medical.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut