Academice

Prof. dr. George Adrian Călin, Doctor Honoris Causa al U. M. F. ‘Iuliu Haţieganu’ Cluj – Napoca

Am avut ocazia să scriu pentru prima dată despre prof. dr. George Adrian Călin, în 2012, cu prilejul workshop – ului ‘Mecanisme moleculare şi strategii de tratament în cancer’. A fost şi prilejul acordării titlului de Visiting Professor al U. M. F. ‘Iuliu Haţieganu’, un prim pas dar important de dezvoltare a colaborării cu specialiştii clujeni din domeniu.

La trei ani distanţă, Clujul medical şi nu numai, se (re)întîlneşte cu prof. dr. George A. Călin, vineri, 19 iunie, cu prilejul acordării titlului de D. H. C. al U. M. F. ‘Iuliu Haţieganu’, în cadrul unei ceremonii încărcată de emoţii, fireşti şi normale, încununare a vieţii dedicate luptei împotriva cancerului.

Evenimentul de vineri prilejuieşte şi o trecere în revistă a reperelor ştiinţifice importante. Prof. dr. George A. Călin este absolvent al U. M. F. ‘Carol Davila’ din Bucureşti. Urmează studiul genomicii cancerului alături de dr. Massimo Negrini (Universitatea Ferrara, Italia), Kimmel Cancer State Center Philadelphia, MD Anderson Cancer Center Houston – Universitatea din Texas, Statele Unite. Direcţiile de cercetare înseamnă studiul rolului microARN – urilor şi al altor ARN – uri necodificate în declanşarea şi progresia cancerului, mecanismele care generează boala canceroasă, opţiunile terapeutice ale ARN – ului pentru bolnavii de cancer, direcţii de cercetare materializate în peste 250 de articole publicate pînă în prezent în reviste de specialitate. Mai mult, prof. dr. George A. Călin este membru în board – urile ştiinţifice ale multor publicaţii medicale de prestigiu cum sînt ‘Carcinogenesis’ (2007 – 2009), ‘Clinical Cancer Research’, ‘Molecular Cancer Research’, ‘International Journal of Cancer’, ‘British Journal of Cancer’, ‘Journal of Cellular Physiology’, ‘Nature Genetics’, …

Ar fi foarte multe de scris despre lucrările publicate sau/şi susţinute în cadrul congreselor de profil, după cum pot fi la fel de multe scrise despre cărţile publicate ca unic autor sau în colaborare, despre premiile obţinute (de la cele în cadrul concursurilor naţionale de fiziologie, respectiv anatomie la Celegene Award pentru cercetări clinice în hematologie), despre Departamentul de terapie experimentală – Divizia de medicina cancerului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea, în cîteva cuvinte, despre Omul, Medicul, Cercetătorul şi nu în ultimul rînd, Profesorul care este George Adrian Călin, nume ce onorează prin titlul acordat şi primit, şcoala medicală care este U. M. F. ‘Iuliu Haţieganu’ Cluj – Napoca.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.