ACADEMIA SIGHIŞOARA la final

Cea de a XXI-a ediţie a Festivalului Academia Sighişoara s-a încheiat joi, 14 august, după ce ultimele trei zile au fost marcate de concertele oferite de studenţii care anul acesta au urmat cursurile de perfecţionare oferite de maeştri prezenţi pe parcursul celor două săptămîni ale manifestării. Cele două săptămîni în care Sighişoara, unica cetate medievală locuită din Europa, a fost scena muzicii clasice, au fost pline de evenimente deosebite, oferind astfelsighisoara participanţilor şi publicului posibilitatea de a audia partituri celebre aduse la viaţă de cei 17 profesori, de un număr record de 60 de studenţi, precum şi de alţi invitaţi de renume internaţional – precizează organizatorii într-un comunicat de presă.

La ceas de bilanţ, directorul Academiei Sighişoara, maestrul Alexandru Gavrilovici, este de părere că ediţia din acest an a fost una de referinţă în ceea ce priveşte nivelul artistic ridicat al profesorilor şi studenţilor prezenţi. „Ne propunem ca şi în viitor să continuăm principiul celor trei inele care s-a confirmat. În jurul profesorilor fondatori ai Academiei să invităm artiştii care doresc să revină precum şi, bineînţeles, invitaţi noi. Ţin să mulţumesc Primăriei Sighişoara, întreprinderii Azomureş, Les Harpes Camac din Franţa, precum şi dlui Ioan Lazăr de la Hotelul Sighişoara pentru sprijinul acordat”, a spus acesta. Esenţa Academiei Sighişoara este reprezentată de studenţi, de posibilitatea oferită acestora să studieze, să se perfecţioneze, alături de maeştri, să schimbe idei şi informaţii, să primească acele impulsuri atît de necesare actului de creaţie muzicală.

Din opiniile participanţilor. „Participarea la Academia Sighişoara ne oferă posibilitatea de a lucra alături de o serie de profesori extraordinari, instrumentişti renumiţi pe plan internaţional, cu care nu am avea altfel şansa de a ne întîlni. Sînt nişte muzicieni extraordinari care ne oferă posibilitatea de a ieşi din limitele studiului şcolar, urmărindu-i, lucrînd alături de ei faci cunoştinţă cu noi tehnici, noi metode de a studia, poţi să ai şi acea părere „out of the box” şi asta pentru noi, cei care ne pregătim, este foarte important.” (Ráhel, studentă la harpă, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” Cluj-Napoca);

„Acest tip de cursuri de excelenţă îmi dă posibilitatea de a învăţa mai mult decît la şcoală, studiem intensiv în aceste două săptămîni alături de profesori pe care altfel nu am avea posibilitatea de a-i întîlni. De asemenea, prin participarea la această Academie stabilim relaţii cu studenţi şi elevi din alte ţări, aflăm foarte multe lucruri despre cum studiază ei, despre alte tehnici şi metode de lucru.” (István, student la vioară, Liceul de Artă din Tîrgu-Mureş).

Noutăţile ediţiei. La ediţia din acest an studenţii au avut posibilitatea de a urma şi cursurile de Alexander-Technik (tehnica Alexander), o noutate pentru România, un singur astfel de curs fiind organizat în ţara noastră (în luna aprilie a acestui an) la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, tot în cadrul aceluiaşi proiect Academia Sighişoara: „Tehnica Alexander poate fi tradusă ca o chestiune de ecologie, de sustenabilitate, deoarece un muzician repetă de mii, poate de zeci de mii de ori, aceeaşi mişcare şi asta o face ore în şir într-o zi, multe ore şi multe zile. Or, această tehnică ne învaţă cum să facem acest lucru cu mai puţină tensiune, cu mai puţin stres şi ne ajută să facem muzică ani de zile fără durere, ci doar cu multă bucurie.” (Angela Schwartz, profesor Alexander-Technik, Elveţia).

De la înfiinţarea Academiei şi pînă la ediţia din acest an, susţinerea financiară a Festivalului a fost posibilă datorită sponsorilor, persoane fizice şi juridice. Începînd cu ediţia numărul XXI Academia se bucură, pe o perioadă de trei ani, de susţinerea financiară a Programului de Cooperare Elveţiano-Român, în cadrul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă, printr-un proiect realizat în colaborare de Asociaţia Cultura Viva Sighişoara (Berna) şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca. Acest fapt lărgeşte paleta ofertei muzicale şi face ca Academia Sighişoara să se afle în atenţia publicului şi specialiştilor pe tot parcursul anului, prin concerte organizate atît la Sighişoara şi Cluj-Napoca, precum şi în alte oraşe ale ţării.

„Un eveniment care şi-a dovedit soliditatea şi valoarea prin douăzeci de ediţii organizate cu forţa entuziasmului şi a generozităţii merită din plin atenţia de care se bucură, ca şi de sprijin cultural-politic şi instituţional. Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca este onorată să participe în mod oficial la susţinerea acestui proiect, aflat în deplină concordanţă cu însăşi menirea universităţii noastre.” (Vasile Jucan, rectorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca).

Festivalul Academia Sighişoara s-a bucurat şi în acest an de fructuosul parteneriat cu Primăria Sighişoara, Liceul Haltrich precum şi de susţinerea Societăţii Azomureş Tîrgu-Mureş, Hotel Sighişoara, Les Harpes Camac şi a partenerilor media Radio România Muzical, 24 Ore Mureşene, Ştii TV, Radio Son Sighişoara, Făclia de Cluj, Radio Arthis Bruxelles, Tîrgumureşeanul.ro, Kronika şi Erdély Naplo.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.