Abrudean: PNL va iniţia un alt proiect pentru reducerea numărului de parlamentari la 300

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că PNL va iniţia un alt proiect privind reducerea numărului parlamentarilor la 300, menţionând că nu ştie dacă cel depus de USR este cel mai bine făcut din punct de vedere juridic.

„PNL susţine, evident, acest demers (un Parlament cu 300 de parlamentari – n.r.) cel mai probabil printr-un alt proiect de lege, pentru că proiectul de lege aflat în Parlament, depus cred că de colegii de la USR, sunt mai multe variante, nu ştiu dacă este cel mai bine făcut din punct de vedere juridic. Înţeleg de la colegii mei jurişti că ar fi nevoie de un proiect mai clar din punctul ăsta de vedere, pe care, cel mai probabil, PNL îl va iniţia”, a afirmat Abrudean.

El a spus că proiectul va cuprinde reducerea la 300 de parlamentari şi un Parlament bicameral şi se va ţine cont de ponderea minorităţilor, care vor fi reprezentate corespunzător.

„Sunt nişte discuţii în acest moment, nu am clarificat încă forma finală a unui astfel de proiect. Vom discuta şi cu minorităţile şi vom ajunge la o concluzie. Dar, ca idee: PNL rămâne consecvent cu ceea ce a propus încă de la începutul mandatului domnului Bolojan – referendumul e o discuţie de ce timp de 16 ani n-a făcut nimeni nimic să pună în aplicare ce vrea poporul”, a mai spus Abrudean.

Întrebat dacă viitorul Legislativ va fi de 300 de parlamentari, Abrudean a spus că există această probabilitate.

„Din perspectiva PNL, noi vom face ceea ce am spus că vom face. Mai departe, sigur că nu ţine doar de PNL, până la urmă, dar eu cred că e o chestiune de consecvenţă şi, până la urmă, faptul că avem un grad foarte ridicat de neîncredere a oamenilor în instituţiile statului şi în clasa politică, vine tocmai de aici că nu prea facem ceea ce ne-am angajat să facem”, a adăugat preşedintele Senatului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.