Abrudean: Nu cred că se va pune problema ca parlamentari din coaliţie să voteze împotriva ministrului Mediului

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, în privinţa votului la moţiunea simplă la adresa ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care se dezbate în Camera Deputaţilor, că nu crede că se va pune problema ca parlamentari din coaliţie să voteze împotriva ministrului susţinut de coaliţie, menţionând că este de acord că sunt „tensiuni” care trebuie rezolvate.

„Poziţia PNL o să o exprime colegii din conducerea partidului. Eu cred că, fiind totuşi într-o coaliţie, vorbim de un ministru al coaliţiei, nu cred că se va pune problema ca parlamentari din coaliţie să voteze împotriva ministrului susţinut de coaliţie. Că mai sunt tensiuni, că mai sunt situaţii de dialog care ar trebui aprofundate, sunt de acord aici şi cred că trebuie rezolvate înainte de a ajunge la astfel de decizii pe un vot pe o moţiune de cenzură împotriva unui ministru al coaliţiei”, a afirmat Abrudean, întrebat în legătură cu faptul că sunt parlamentari de la PSD care au criticat-o pe Buzoianu şi că exista posibilitatea să voteze mulţimea simplă depusă de AUR împotriva ei.

Despre faptul că sunt social-democraţi care au cerut inclusiv demiterea ministrului, Abrudean a spus: „Asta cred că trebuie să discutaţi cu colegii de la PSD pe ce au cerut ei”.

„Cu siguranţă, nu e un semnal pozitiv pentru Guvern, care este susţinut de o coaliţie în Parlament. Repet, sunt situaţii punctuale pe care nu le cunosc şi n-aş vrea să le comentez, dar, în general, când vorbim de o coaliţie, cred că ar trebui ca aceasta să se susţină la vot, în primul rând când vorbim de moţiuni de cenzură sau de moţiuni împotriva unor miniştri. Probabil că sunt chestiuni care vor trebui analizate în şedinţele coaliţiei, înţeleg că mâine este una. Vom vedea ce se decide”, a adăugat Abrudean.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, depusă de AUR, a fost dezbătută luni în plenul Camerei Deputaţilor şi va fi supusă votului miercuri.

Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat luni că ministrul Mediului, Diana Buzoianu, „nu mai poate continua” în această funcţie, acuzând-o de „rea-voinţă” pentru întârzierea avizelor referitoare la finalizarea a patru hidrocentrale construite în proporţie de minimum 75%.

Zamfir a spus că decizia grupului deputaţilor PSD în privinţa moţiunii simple împotriva ministrului Diana Buzoianu va fi luată miercuri.

„Eu, dacă aş fi deputat, aş vota împotriva doamnei ministru (…). Nu este un atac la adresa USR, ci pur şi simplu este un lucru pe care trebuie să-l facem în interesul naţional”, a susţinut Zamfir. 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.