Abrudean: Noua operaţiune NATO – Santinela Estică, expresia solidarităţii şi unităţii aliate

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidenţiat că noua operaţiune NATO Eastern Sentry (Santinela Estică), cu rol defensiv, este expresia solidarităţii şi unităţii aliate şi reprezintă un răspuns ferm la provocările de securitate.

„NATO lansează o nouă misiune pentru consolidarea apărării Flancului Estic al Europei. Salut anunţul făcut astăzi de către Secretarul General al NATO, Mark Rutte, şi Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich. Un anunţ care vine într-un context de securitate complex pentru regiunea noastră. Noua operaţiune NATO Eastern Sentry (Santinela Estică), cu rol defensiv, este expresia solidarităţii şi unităţii aliate şi reprezintă un răspuns ferm la provocările de securitate, în condiţiile în care Polonia s-a confruntat recent cu încălcări ale spaţiului aerian. România rămâne un aliat solid, profund angajat în apărarea Alianţei din care facem parte”, a scris Abrudean, vineri, pe Facebook.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunţat vineri, la Bruxelles, că Alianţa Nord-Atlantică va lansa o nouă operaţiune, denumită „Eastern Sentry” (Santinela de Est), pentru a-şi consolida apărarea pe flancul său estic, ca răspuns la incursiunea a numeroase drone ruseşti în spaţiul aerian al Poloniei, relatează dpa, Reuters şi AFP.

Noua misiune „va întări şi mai mult postura Alianţei de-a lungul flancului nostru estic”, a declarat Rutte, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al forţelor Aliate în Europa.

Rutte a precizat că în cadrul noii operaţiuni, care va fi lansată vineri seara, vor fi mobilizate resurse din partea mai multor aliaţi, între care Danemarca, Franţa, Regatul Unit şi Germania.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.