Gheorghe Munteanu Murgoci și începuturile învățământului geologic la Universitatea din Cluj

Proiectul editorial realizat de ziarul Făclia de Cluj şi Universitatea „Babeş-Bolyai’’ în contextul aniversării a 100 de ani de la înființarea Universității Naționale a Daciei Superioare și de la instalarea administrației românești de la Cluj continuă cu prezentarea savantului care a sprijinit și îndrumat în primul an al funcționării sale – 1919-1920 – Catedra de mineralogie și petrografie: Gheorghe Munteanu Murgoci (n. 20 iulie 1872, Măcin, jud. Brăila – d. 5 martie 1925, București). Geolog, geograf, pedolog, Gheorghe Munteanu Murgoci a publicat peste 200 de articole și cărți pe diverse tematici: mineralogie și petrografie, tectonică, geologie regională, cartografie, resurse minerale, hidrogeologie și pedologie. Este întemeietorul școlii românești de pedologie, alcătuind prima schiță de hartă agrogeologică a țării cu principalele tipuri de sol din România. A pus bazele revistei internaționale de pedologie apărute la Berlin, a fost președintele Comisiei Internaționale de Cartografie a Solurilor (1923) și membru fondator al Societății Internaţionale de Ştiinţa Solului (SISS), înființată la Roma (1924). A fost de asemenea, membru fondator, împreună cu Nicolae Iorga și Vasile Pârvan, al „Institutului de Studii Sud Est Europene” din București și membru corespondent al Academiei Române.

Provenind dintr-o familie simplă, de păstori, Gheorghe Munteanu Murgoci urmează cursurile școlii primare și apoi liceul „Nicolae Bălcescu” la Brăila, fiind remarcat pentru inteligența sa sclipitoare de profesorul Theodor Nicolau (1863-1913), un pionier al geologiei românești. Doctor în mineralogie (1899) și membru de onoare al Societăţii de mineralogie din Paris, profesorul Theodor Nicolau i-a insuflat lui Murgoci dragostea pentru științele naturii. Așa se explică faptul că, după terminarea cursurilor liceale și promovarea examenului de bacalaureat (1892), Murgoci se înscrie la Universitatea din București, la Facultatea de Științe, secția de științe fizico-chimice. Încă de pe băncile facultății este numit asistent la catedra de fizică, iar în 1895 profesorul Ludovic Mrazec (1895-1897) îi încredințează postul de asistent al Laboratorului de mineralogie şi petrografie din cadrul Facultăţii de Ştiinţe. După terminarea studiilor universitare, pleacă la specializări în laboratoarele Universității din Viena (1897-1898) și München (1899), unde va susține doctoratul (1900) cu o lucrare în domeniul petrografiei: Über die Einschlüsse von Granat-Vesuvianfels in dem Serpentin des Parângu-Massivs (Asupra incluziunilor de granat şi vezuvian în serpentinele din masivul Parâng), lucrare care va fi apreciată cu magna cum laude. Reîntors în țară, este numit șef de lucrări la Institutul de Mineralogie al Universității din București (1902). În 1903 susține teza de docență la universitatea bucureșteană, cu monografia Zăcămintele succinului în România, fiind primul docent universitar din România. Între 1904-1905, se găsește în California, în laboratoarele Universităţii din Berkeley unde studiază împreună cu Eugene Woldemar Hilgard (1833-1916), părintele pedologiei americane. La întoarcerea în țară, datorită cunoștințelor sale în domeniul pedologiei și fiind cunoscut drept cel mai bun geolog de teren, la înființarea Institutului Geologic al României (1906) este numit, prin decret regal, șeful secției de agrogeologie, alături de fostul său profesor, Ludovic Mrazec, care era numit director al institutului. Începând din 1908 și până la moartea sa timpurie (1925), a fost profesor de mineralogie și geologie la Școala de Poduri și Șosele din București, devenită Politehnica după 1920, când i se încredinţează Catedra de mineralogie şi petrografie la secţiile de mine şi de industrii.
Activitatea științifică și didactică a profesorului Gh. Munteanu Murgoci
Activitatea științifică și de cercetare în domeniul mineralogiei o începe în 1895, când devine asistentul profesorului Ludovic Mrazec, în laboratorul de mineralogie și petrogafie de la Universitatea din București. Timp de 30 de ani a colectat un material prețios în lucrările de teren, pe care le-a făcut străbătând Dobrogea, Carpații sudici, Subcarpații și colinele Olteniei. A studiat mineralele din Dobrogea, serpentinitele din Parâng, amfibolii albaştri din Făgăraş, chihlimbarul din România şi zăcământul de aur de la Valea lui Stan. Murgoci a fost primul care a deslușit structura în pânză a Carpaților sudici și a definit „pânza getică”.
A întreprins primele studii de pedologie din țara noastră, contribuind la dezvoltarea clasificării solurilor și cartarea pedologică, alcătuind prima hartă a solurilor din România (1924).
Activitatea didactică a profesorului Murgoci nu s-a desfășurat doar în instituții de învățământ superior. Urmând cursurile seminarului pedagogic universitar, Murgoci a fost multă vreme și profesor secundar în învățământul preuniversitar. A fost profesor de fizică la Școala de telegrafie și poștă din București (1900-1902), profesor de fizică-chimie la Liceul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Ploiești și Liceul Lazăr din București, până în 1908, când părăsește învățământul liceal, fiind numit profesor de mineralogie și geologie la Școala națională de Poduri și Șosele din București. Publică o serie de manuale şcolare pentru clasele primare și secundare: „România şi ţările locuite de români cu noţiuni de cosmografie” (1916), un manual de geografie pentru învățământul secundar și „Geografia României” (1920), pentru învățământul gimnazial, în colaborare cu I. Popa-Burcă; „Noţiuni de Mineralogie” – un manual pentru clasa a-VI-a liceală, în colaborare cu dr. Eugene Ludwig, profesor la Liceul Sf. Apostoli „Petru şi Pavel” din Ploieşti; Atlasul geografic al României și Harta vegetației României, împreună cu I. Popa-Burcă, tot pentru învățământul liceal.
Membru în societăți academice și fondator al cercetășiei românești
Dincolo de activitatea științifică și didactică, profesorul Murgoci a pus bazele unor asociații culturale sau reviste de specialitate. Între 1908-1912 întemeiază și conduce „Revista petrolului”, iar la Universitatea din Cluj (1920) înființează Cercul naturaliștilor din Dacia superioară. În 1922 participă la Congresul Internațional de Geologie de la Bruxelles unde, alături de I.P. Voiteşti, R. Kettner (Cehoslovacia), J. Nowak (Polonia) si V. Petkovic (Yugoslavia) au pus bazele Asociației Geologilor Carpatini, asociație care a dăinuit până în prezent și care astăzi se numește Asociația geologică Carpato-Balcanică (Carpathian-Balkan Geological Association – CBGA). Puțini sunt aceia care cunosc rolul important pe care l-a avut profesorul Murgoci în fondarea şi începuturile mişcării cercetăşiei în România. Mergând des la rudele soției sale din Marea Britanie, Murgoci cunoaște noua mișcare scout, fondată aici de către generalul Robert-Powell. Dorind să facă cunoscută și în țară această nouă mișcare, Murgoci împărtăşeşte ideile sale tuturor apropiaţilor săi, inclusiv membrilor Casei Regale. Aşa se face că, în cursul anilor 1913-1914, apare asociaţia naţională „Cercetaşii României”, sub patronajul direct al Casei Regale, profesorul Murgoci fiind numit Inspector General al Cercetăşiei.
Gheorghe Munteanu Murgoci la Conferința de Pace de la Paris
În calitate de geolog, Gheorghe Munteanu Murgoci a făcut parte din comisia de experți din delegația României care a participat la Conferința de Pace de la Paris, după încheierea Primului Război Mondial. În urma acestei conferințe, au fost recunoscute internațional granițele României Mari. Pentru trasarea noilor frontiere s-a constituit o comisie internațională, din care făceau parte grupuri de experți pe diferite domenii: etnice, demografice, resurse naturale, rute comerciale etc. Din partea României, din echipa de experți au făcut parte trei geologi: academicianul Ludovic Mrazec (1867-1944) și cei doi foști studenți și asistenți ai săi: Gheorghe Munteanu Murgoci (1872-1925) și academicianul Gheorghe Macovei (1880-1969). În momentul dezmembrării Imperiului Austro-Ungar, trasarea noilor hotare în cazul Trasilvaniei, angrenau mize economice uriașe, fiind vorba despre zăcăminte de aur, argint, fier, cărbune. Cei trei geologi români au fundamentat teoria capacității Regatului României de a administra resursele geologice din Transilvania și de a susține o continuitate a învățământului de specialitate de la Cluj. După încheierea tratatului de pace de la Trianon, autoritățile de la București și-au ținut promisiunea și au trimis profesori la Cluj pentru susținerea învățământului superior în limba română. Astfel, organizarea învățământului geologic clujean a beneficiat de experiența și îndrumarea profesorilor Gheorghe Munteanu Murgoci și Ion Popescu-Voitești.
Profesorul Gheorghe Munteanu Murgoci la Universitatea din Cluj
Chemat de Consiliul Dirigent să organizeze învățământul mineralogic la noua universitate românească din Cluj, profesorul Murgoci ține în anul universitar 1919-1920 primele cursuri de mineralogie și petrografie. Având deja o vastă experiență și activitate științifică de peste 30 de ani în universitățile din București, Viena și München, Gheorghe Munteanu Murgoci a făcut prima programă a cursurilor și lucrărilor practice la Catedra de mineralogie-petrografie de la Universitatea din Cluj: „Am venit să vă dau o mână de ajutor acum când faceți casă nouă” au fost cuvintele cu care i s-a adresat Murgoci succesorului său la conducerea Catedrei, profesorul Victor Stanciu, la întâlnirea de la Institutul de Mineralogie al Universității din Cluj. În direcția organizării și dezvoltării învățământului geologic clujean, Munteanu Murgoci a înființat prima societate științifică care reunea toți naturaliștii din Ardeal (20 decembrie 1919) sub numele de Cercul naturaliștilor din Dacia superioară. Un an mai târziu, la propunerea profesorului I.P. Voitești, Cercul naturaliștilor…, se unește cu Societatea de Științe pure și aplicate, cele două societăți devenind Societatea de Științe din Cluj, sub conducerea profesorului E. Racoviță (1920). În scurta perioadă de timp în care a predat la universitatea clujeană, Murgoci s-a asigurat că lasă în urma sa un urmaș destoinic, așa încât l-a îndrumat și pregătit pe tânărul profesor Victor Stanciu (1884-1953) să preia conducerea Catedrei de mineralogie și petrografie.
În martie 1925, la nici 53 de ani, marele savant încetează din viaţă, în urma unei crunte boli. Murgoci a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi oameni de ştiinţă ai timpului său, pentru firea lui deschisă, prietenoasă, modestia și inteligența sclipitoare cu care cucerea pe toată lumea, ceea ce l-a determinat pe profesorul Victor Stanciu să afirme despre dascălul său că a fost „cel mai de inimă om al pietrelor”, apreciind în continuare că „în știință va rămânea opera profesorului Murgoci căci a așezat-o pe peatră tare, dar în amintirea noastră, a prietenilor, va rămânea vie figura lui pentru că a avut cea mai caldă și mai prietenească inimă”.
Dr. Liana Săsăran
Cercetător, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, Universitatea Babeș-Bolyai
Sursa fotografiilor: Arhiva foto a Muzeului de Paleontologie-Stratigrafie, Universitatea Babeș-Bolyai