Clujeni de succes

Ovidiu GULEŞ: “Prioritare sunt grija pentru forma de ansamblu şi mai ales pentru detaliu”

Despre sculptorul Ovidiu Guleş am avut multe, foarte multe ocazii să scriu, cum au fost şi o cazii de a-i vernisa personalele. Toate prezenţele însă, bine, foarte bine primite, apreciate de iubitorii artei şi de cei ai artei lui Ovidiu Guleş.

Se impiun câteva scurte date istorice. Ovidiu Guleş s-a născut la Arad, 11 ianuarie, 1965. A absolvit Academia de Arte Vizuale “Ioan Andreescu” din Cluj-Napoca,specializarea sculptură şi arte plastice, promoţia 1995. Au urmat activitatea didactică (în cadrul Liceului de arte plastice “Romulus Ladea” Cluj-Napoca), cea de sculptor (la Teatrul de Păpuşi “Puck”), activităţi care nu l-au ţinut departe de simeze. Sunt de menţionat expoziţiile personale avute la Cluj-Napoca (Galeria Mariana Berinde, ClujArt, Galeria Veche, Galeria Art Interior, Primăria municipiului Cluj-Napoca, Galeria Mira, Galeria de Artă Doamna T…), Arad, Bucureşti (Palatul Parlamentului), Sinaia (Galeria Regală; împreună cu pictorul Cornel Vana), Budapesta (Ungaria; Szent Endre Gallery), Zakopane (Polonia), Suwon (Coreea de Sud).

Este laureat al premiului “Dalta de Aur”, premiu obţinut în cadrul Taberei internaţionale de sculptură de la Balaton. Ungaria). În fine, lucrările sale onorează colecţii de stat şi particulare (România, Italia, Anglia, Franţa, Statele Unite, Israel, Japonia, Olanda, Ungaria, Polonia, Germania…).

Mi-am dorit mult acest interviu cu Ovidiu Guleş. L-am dorit din multe motive, toate întemeiate. Unul dintre motive este aplecarea pentru plastica mică, viziuni clasice şi moderne deopotrivă. Nu în ultimul rând, mi-am dorit pentru că Ovidiu Guleş este un om deschis, prietenos, comunicativ, sincer, un om şi un artist de la care ai de învăţat permanent.

D. Ş: Ovidiu Guleş nu a ajuns deloc întâmplător în artele plastice. Interesul pentru artele plastice se datoreşte, caz extrem de fericit, mediului în care a trăit, o mare şi frumoasă familie în care arta plastică a fost la ea acasă.

Ovidiu Guleş: Aşa este. Pot vorbi despre o familie de artişti şi familie înseamnă sculptorul Ştefan Guleş, sculptoriţa Livia Cernenski, pictoriţele Maria Şiclovan şi Susana Rus. O asemenea familie constituie mediul cel mai propice de formare a unui tânăr asiprant în artele plastice, indiferent de domeniul artistic pentru care are chemare.Ai de învăţat de la fiecare câte ceva, fiecare în parte îşi pune amprenta asupra formării tale ca artist.

D.Ş: Au urmat profesorii…

Ovidiu Guleş: Îmi face plăcere să-i amintesc pe cei care mi-au îndrumat paşii, pe cei ale căror învăţături le aplic şi le duc mai departe, mă refer la Barbu Bocu, Aurel Terec, Mihai Barbu. Cei care i-au cunoscut şi mai ales, cei care i-au cunoscut ca sculptori, le-au văzut lucrările în diferite expoziţii, ştiu bine la ce mă refer. Sunt şi rămân nume de referinţă ale sculpturii româneşti în general. Ţin bine minte vernisajele timpului, cu public numeros, avizat. Expoziţii personale sau colective urmate de cronici la obiect, meritate însă. Mediul în care m-am format a fost stimulativ, sunt timpuri pe care nu le uiţi deloc. Nu ai cum să le uiţi când ai trăit în preajma unor vârfuri ale sculpturii.

D.Ş: Plastica mică înseamnă materiale diverse, abordări tehnice de minuţiozitate, alte dispuneri compoziţionale.

Ovidiu Guleş: Folosesc materialele definitive în sculptură, de la teracotă la piatră, lemn, metal, în ultimul caz, fie bronz, fie aluminiu. Combinaţia ideală ca materiale este piatră-lemn-metal, un tot unitar în realizarea imaginii plastice a lucrării. Plastica mică nu este uşoară, cum pare la prima vedere. Cere, pe lângă cunoştinţele de bază, răbdare, calm în timpul lucrului, unelte de calitate. Dimensiunea lucrării poate induce în eroare orice privitor, chiar induce, dă senzaţia de uşor, de repede. Nu este deloc aşa, atâta timp cât vorbesc despre fragilitatea materialului, atenţia care trebuie acordată fiecărui detaliu, atenţia acordată dispunerii compoziţionale, înălţimii soclului.

D. Ş: Am observat aplecare spre plastica mică figurativă.

Ovidiu Guleş: Prioritare sunt portretele, torsurile, nuduri, inorogii, peştii, bufniţa ca expresie a înţelepciunii, temele alegorice-pomonele de exemplu, leii. Când vorbim despre plastica mică vorbim de faptu despree statuara mică sau despre sculptura de soclu. Vedeţi spre câte aspecte trebuie să ne îndreptăm atenţia. Pentru mine prioritare sunt grija pentru forma de ansamblu şi mai ales pentru detaliu, folosind tehni cile elementare specifice sculpturii, vorbesc despre modelaj, cioplit, şlefuire, patină, nu sunt singurele.

D.Ş: Am vorbi despree profesori. Să ne întoarcem tot la profesori, dar profesorii ca modele.

Ovidiu Guleş: Admir lucrările semnate de sculptorii Aristide Maillol, Antoine Bourdelle, Ivan Mestrovic, Romulus Ladea, Corneliu Medrea, Virgil Fulicea, Kos Andras, Eugen Gocan, Marcel Guguianu.

D. Ş: Se poate trăi numai din artă, din sculptură în acest caz?

Ovidiu Guleş: Grea întrebare. Da, se poate trăi. Cu muncă, foarte multă muncă, muncă susţinută la se adaugă seriozitate, responsabilitate, dăruire, lectură de specialitate pentru a fi la zi cu tot ce enou în materie de tendinţe artistice sau de unelte chiar. Mă consider unartist împlinit atât spiritual cât şi material în arta pe care o slujesc cu pasiune.

D.Ş: Nu de mult ai deschis un atelier-expoziţie în centrul Clujului, unicat am putea spune. Dar un atelier care este tot mai căutat, tot mai vizitat. În plus, eşti gata să acorzi asistenţă artistică celor interesaţi în plastica mică. Este un demers artistic uni cat deja.

Ovidiu Guleş: Cum în viaţă nimic nu este ntâmplător, şi eu am avut şi am şansa de a colabora cu oameni iubitori de artă şi frumos, Giovana şi Eugen Moţ. Am deschis în spaţiile Galeriei ClujArt un atelier, pot afirma că este mai mult decât un atelier. Este spaţiu de expunere şi creaţie artistică deopotrivă, care întruneşte toate condiţiile tehnice dacă vreţi, necesare demersului plastic. Mi-au trec ut pragul mulţi tineri doritori în a se familiariza cu plastica mică, plastică extrem, extrem de pretenţioasă, migăloasă, de răbdare şi atenţie maximă, de elaborări îndelungate, practic o luptă continuă cu materialul.

Demostene ŞOFRON