A treia generație de berze cu „buletin de Beliș”

Berzele de la Beliș s-au întors și anul acesta acasă, iar din cuibul lor au răsărit, cu puțin timp în urmă, patru ciocuri negre, întinse spre părinții harnici care se întrec în a le asigura hrana și a le ține de cald într-un sat în care, din nou, primăvara s-a transformat în iarnă, iar vara a venit cu căderi de grindină, cu brumă și chiar cu zăpadă.

Cum în apropiere nu au fost semnalate până acum alte cuiburi, berzele de la Beliș au toate șansele să rămână și anul acesta „în top”, odată demarat proiectul de numărare a berzelor de pe teritoriul României.

***

Societatea Ornitologică Română a reluat, începând de miercuri, 10 iunie, proiectul de numărare a  berzelor albe cu ajutorul aplicației „Uite, barza!”. Perioada de recenzare a berzelor se încheie în 5 iulie 2020.

Aplicația poate fi descărcată de oricine are un smartphone, fiind disponibilă atât pentru Android, cât și pentru IOS. Pentru semnalarea cuibului de barză, când utilizatorul se află în imediata apropiere a acestuia trebuie să pornească aplicația și GPS-ul telefonului. Apoi, este necesară completarea câtorva informații privind numărul de păsări prezente, pe ce fel de construcție se află cuibul și dacă acesta este sau nu în pericol. Aplicația solicită și efectuarea unei fotografii a cuibului. Poziția cuibului trebuie marcată prin intermediul GPS-ului cât mai aproape de stâlp sau de suportul pe care se află cuibul. Datele salvate în aplicație pot fi trimise şi ulterior, dacă în zona în care se află cuibul nu există conexiune la internet. Berzele albe și puii trebuie numărați numai la cuib. Puii pot fi ușor recunoscuți întrucât au ciocul negru, pe când păsările adulte au ciocul roșu.

Datele încărcate în aplicație vor fi verificate și confirmate de specialiștii biologi din cadrul SOR. Pe baza informațiilor obținute, la finalul campaniei de monitorizare, companiile Enel din România urmează să amplaseze, în zonele în care activează, noi suporturi pentru cuiburile de barză, pe baza unui plan realizat împreună cu specialiștii SOR. Datele colectate prin aplicația „Uite, barza!” vor ajunge și la ceilalți distribuitori de energie electrică din România, în vederea protejării berzelor albe.

În afara numărării berzelor și a cuiburilor, utilizatorii aplicației pot semnala și incidente în care sunt implicate berzele albe, cum sunt, de exemplu, electrocutările sau coliziunile. Aplicația permite preluarea datelor GPS și realizarea unei fotografii cu incidentul. Informațiile colectate vor fi introduse în baza de date a SOR, urmând apoi să se realizeze o hartă de senzitivitate, pe baza căreia distribuitorii de energie electrică pot afla cu precizie care sunt liniile unde este nevoie de teci izolatoare sau de semnalizatoare, pentru a se evita în viitor coliziunile și electrocutarea păsărilor.

***

În 2020, proiectul Uite, barza! intră în cel de-al patrulea an în care implică voluntari din toată țara în protejarea berzelor albe. Este și al patrulea an în care „berzele Belișului” s-au întors acasă, cuibul acestora fiind recunoscut, deja de trei ani, într-un top al SOR, drept cuibul situat la cea mai mare altitudine, din țară (1.154 m).

Berzele au venit la Beliș la sfârșitul lunii mai 2017 și și-au clădit cuibul pe un stâlp situat la intrarea dinspre Huedin, lângă intersecția drumului care duce spre Primărie cu drumul spre Fântânele. S-au întors la cuib în 2018, apoi, din nou, în 2019, și acum, în 2020. Din 2018 au avut, în fiecare an, câte patru pui (în primul an, unul a murit), anul acesta fiind „înregistrată” a treia generație de berze cu „buletin de Beliș”.

În fiecare an, în perioada imediat de după întoarcerea la Beliș, au existat tentative de preluare a cuibului de către altă (sau alte?) pereche (perechi?) de berze. Deși deasupra satului au fost zărite zburând mai multe berze, nimeni nu a semnalat, deocamdată, un alt cuib în sat sau în apropiere.

Potrivit ornitologului Alexandru Stermin, faptul că două berze și-au făcut cuib în acest sat de munte, situat la peste 1200 m altitudine, poate fi considerat „unul de excepție”, ținând cont că barza albă cuibărește, în general, la altitudini de până la 700 de metri.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.