A scăzut şi numărul firmelor inovatoare din România

Inovaţia în întreprinderile din România a înregistrat un declin semnificativ între anii 2014 – 2016, comparativ cu intervalul 2012 – 2014, iar ponderea firmelor inovatoare s-a redus în perioada menţionată cu 2,6%.

Datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), privind inovaţia în industrie şi servicii, arată că, în ţara noastră, dintre 1.246 întreprinderi mari, doar 223 au fost inovatoare, ceea ce înseamnă că mai puţin de una din cinci întreprinderi mari a inovat. De asemena, dintre 27.563 întreprinderi mici şi mijlocii, numai 2.702 au fost inovatoare, ceea ce înseamnă că aproximativ una din 10 întreprinderi mici şi mijlocii a inovat.

„Rezultatele provizorii ale cercetării statistice privind inovaţia arată că, în perioada 2014 – 2016, în rândul întreprinderilor din mediul de afaceri, ponderea întreprinderilor care au introdus sau au implementat produse, procese, metode de organizare sau metode de marketing, noi sau îmbunătăţite semnificativ a fost de 10,2%, în scădere cu 2,6 puncte procentuale faţă de perioada 2012 – 2014. Din rândul acestora, 4,8% au fost întreprinderi care au aplicat numai metode noi de organizare sau de marketing, în timp ce 2,5% au fost întreprinderi care au introdus sau implementat numai produse şi/sau procese noi sau îmbunătăţite semnificativ. Din numărul total de întreprinderi 2,9% au introdus atât produse şi/sau procese noi cât şi metode de organizare şi/sau de marketing noi sau îmbunătăţite semnificativ”, se menţionează într-un comunicat al INS, preluat de Agerpres.
În perioada 2014 – 2016, faţă de perioada anterioară analizată, 2012 – 2014, ponderea inovatorilor a scăzut la două din cele trei categorii de inovatori, iar ponderea întreprinderilor care au implementat numai metode de organizare şi/sau de marketing noi sau semnificativ îmbunătăţite a scăzut cu 1,5%. „Dacă în perioada 2012 – 2014 ponderea întreprinderilor cu produse şi/sau procese inovatoare a fost de 3,5%, în perioada 2014 – 2016 s-a înregistrat o scădere cu 1,0 puncte procentuale. Ponderea acelor inovatori care au introdus atât produse şi/sau procese cât şi metode de organizare şi/sau de marketing a rămas aproximativ constantă”, sermai afirmă în comunicat.
În perioada 2014 – 2016, întreprinderile mari, cu 250 salariaţi şi peste, au fost mai inovatoare decât întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri), respectiv cu 10-249 salariaţi. Din numărul întreprinderilor mari, 17,9% au fost inovatoare, în timp ce din rândul întreprinderilor mici şi mijlocii numai 9,8% au fost inovatoare. Faţă de perioada 2012 – 2014, ponderea întreprinderilor inovatoare mari a înregistrat o scădere cu 9,1%, de la 27% la 17,9% în intervalul 2014 – 2016.

Aceeaşi tendinţă de scădere s-a manifestat şi în rândul IMM-urilor inovatoare, care, de la o pondere de 12,2% în perioada 2012 – 2014, au ajuns la o pondere de numai 9,8%, înregistrându-se o scădere cu 2,4%.
De asemenea, în perioada menţionată, în ambele sectoare economice (industrie şi servicii) s-a înregistrat o scădere a potenţialului inovator al întreprinderilor. În sectorul industriei, s-a înregistrat o scădere cu 2,3%, de la 12,6% în perioada 2012 – 2014 la 10,3% în intervalul 2014 – 2016. În sectorul serviciilor, scăderea este mai mică cu 3,1%, de la 13,1% în perioada 2012 – 2014 la 10,0% în perioada 2014 – 2016. Faţă de intervalul 2012 – 2014, a existat o cooperare mai bună între întreprinderi, ponderea întreprinderilor care au cooperat a crescut cu 2,5%, de la 15,4% în perioada 2012 – 2014, la 17,9% în perioada 2014 – 2016. Cooperarea este mai activă în rândul întreprinderilor inovatoare din sectorul industriei, unde s-a înregistrat o pondere de 21,9%, spre deosebire de sectorul serviciilor unde ponderea întreprinderilor care au cooperat în perioada 2014 – 2016 a fost de 13,8%.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.