A intra „în ascuns” în iubirea lui Dumnezeu

Intrând în cea de-a treia săptămână a Triodului, Biserica de rit bizantin se pregătește tot mai intens pentru călătoria Postului Mare. Prin post și pocăință, însoțindu-L, urmându-L pe Isus pe calea pătimirii Sale mântuitoare, inimile pot fi cuprinse de aceeași iubire cu a Lui.

Sfântul Părinte a chemat, în perioada Postului Mare, la o călătorie tainică, în ascuns, înspre profunzimile sufletului. Spunea Papa Francisc în prima zi a Postului după calendarul Bisericii de rit latin (14 februarie 2024): „Când dai de pomană, când te rogi, când postești, ai grijă ca acest lucru să fie făcut în ascuns: de fapt, Tatăl tău vede în ascuns (cf. Mt 6,4). Intră în ascuns: aceasta este invitația pe care Isus o adresează fiecăruia dintre noi. A intra în ascuns înseamnă a ne întoarce la inimă. Este vorba de o călătorie din exterior spre interior, pentru ca tot ceea ce trăim, chiar și relația noastră cu Dumnezeu, să nu se reducă la exterioritate, la o ramă fără tablou, la o îmbrăcare a sufletului, ci să se nască dinlăuntru și să corespundă mișcărilor inimii, adică dorințelor noastre, gândurilor noastre, simțirii noastre, nucleului originar al persoanei noastre. Postul Mare ne cufundă, așadar, într-o baie de purificare și de despuiere: vrea să ne ajute să dăm la o parte orice «machiaj», tot ceea ce îmbrăcăm pentru a apărea adecvați, mai buni decât suntem. A ne întoarce la inimă înseamnă a ne întoarce la adevăratul nostru eu și a-l prezenta așa cum este, gol și despuiat, în fața lui Dumnezeu. Înseamnă să ne privim înăuntru și să conștientizăm cine suntem cu adevărat, dând la o parte măștile pe care le purtăm, încetinind cursa freneziilor noastre, îmbrățișând viața și adevărul despre noi înșine. Viața nu este o recitare, iar Postul Mare ne invită să coborâm de pe scena ficțiunii, pentru a ne întoarce la inimă, la adevărul a ceea ce suntem. A ne întoarce la inimă, a ne întoarce la adevăr”.

Întorcându-ne înlăuntrul nostru vom conștientiza „realitatea esențială despre noi înșine”, și anume: „Noi suntem praf, viața noastră este ca o suflare, dar Domnul – El și numai El, nu alții – nu permite ca ea să dispară; El adună și plăsmuiește praful care suntem, pentru ca să nu fie risipit de vânturile impetuoase ale vieții și să nu se dizolve în abisul morții. Atunci când vei avea curajul de a-ți pleca fruntea pentru a te privi înăuntru, atunci vei putea descoperi prezența unui Dumnezeu care te iubește și te iubește dintotdeauna; în sfârșit, se vor fărâma coifurile pe care ți le-ai construit și vei putea să te simți iubit cu o iubire veșnică. Soră, frate, eu, tu, fiecare dintre noi, suntem iubiți cu o iubire veșnică”, a asigurat Papa. A continuat: „Suntem cenușă asupra căreia Dumnezeu a suflat suflarea Sa de viață, suntem pământ pe care El l-a plăsmuit cu mâinile sale, suntem praf din care vom învia pentru o viață fără sfârșit pregătită dintotdeauna pentru noi. Și dacă în cenușa care suntem arde focul iubirii lui Dumnezeu, atunci descoperim că din această iubire suntem plămădiți și că suntem chemați la iubire. De aceea, pomana, rugăciunea și postul nu se pot reduce la practici exterioare, ci sunt căi care ne conduc din nou la inimă, la esențialul vieții creștine.”

Păstorul Bisericii Catolice a îndemnat: „Să ascultăm, în acest Post Mare, glasul Domnului care nu încetează să ne repete: intră în ascuns. Intră în ascuns, întoarce-te la inimă. Este o invitație mântuitoare pentru noi care adesea trăim la suprafață, care ne agităm pentru a fi observați, care avem nevoie mereu să fim admirați și apreciați. Fără a ne da seama, ajungem să nu mai avem un loc ascuns în care să ne oprim și să ne păzim pe noi înșine, cufundați într-o lume în care totul, chiar și emoțiile și sentimentele cele mai intime, trebuie să devină «social» – dar cum poate să fie social ceea ce nu izvorăște din inimă? Chiar și experiențele cele mai tragice și dureroase riscă să nu aibă un loc ascuns care să le păzească: totul trebuie să fie expus, arătat, dat ca hrană bârfei de moment. Și iată că Domnul ne spune: intră în ascuns, întoarce-te în centrul tău. Chiar acolo unde locuiesc și atâtea frici, sentimente de vină și păcate, acolo Domnul a coborât, a coborât pentru a te vindeca și a te purifica. Să intrăm în camera noastră interioară: acolo locuiește Domnul, fragilitatea noastră este primită și suntem iubiți fără condiții. Să ne întoarcem, fraților și surorilor. Să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima. În aceste săptămâni din Postul Mare să dăm spațiu rugăciunii de adorație silențioasă, în care să rămânem în ascultare în prezența Domnului, ca Moise, ca Ilie, ca Maria, ca Isus. Ne-am dat seama că am pierdut simțul adorației? Să ne întoarcem la adorație. Să aplecăm urechea inimii la Cel care, în tăcere, vrea să ne spună: «Eu sunt Dumnezeul tău: Dumnezeu de milostivire și de compasiune, Dumnezeul iertării și al iubirii, Dumnezeul duioșiei și al atenției. […] Nu te judeca pe tine însuți. Nu te condamna. Nu te refuza pe tine însuți. Lasă ca iubirea Mea să atingă cotloanele cele mai profunde și ascunse ale inimii tale și să-ți reveleze însăși frumusețea ta, o frumusețe pe care ai pierdut-o din vedere, dar care îți va deveni din nou vizibilă în lumina milostivirii Mele». Domnul ne cheamă: «Vino, vino, lasă ca Eu să pot șterge lacrimile tale și lasă ca gura Mea să vină mai aproape de urechea ta și să-ți spună: Eu te iubesc, te iubesc, te iubesc».”

V.S.