A fost odată un Ziarist…

Este în firescul nostru ca, atunci cînd viaţa întoarce spatele unui om, să-l îmbrăcăm cu florile superlativului, să-l aşezăm pe un soclu de metafore, să-i găsim un loc special în cetate, pentru reculegerea semenilor recunoscători. Ilie Călian nu are nevoie de limba română la şapte ace. Pur şi simplu el a fost un Ziarist, dedicat oamenilor şi, împreună cu aceştia, şi-a transformat numele în renume. Numele său e confundat cu cel al ziarului „Făclia”, unde şi-a (de)pus viaţa în joc, şi i-a dedicat-o. Jocul acesta? A fi sau a nu fi, la un moment dat, singur sau împreună cu oamenii, lăsîndu-ţi la o parte problemele tale omeneşti, de familie, de copii, de prieteni.

Editorialele sale, de aceea, pot să devină o carte despre noi şi lumea în care trăim. Mă întorc în timp şi mă stăruie o imagine din 17 mai 1975. Naşul Ilie Călian o ţinea în braţe pe fetiţa mea, Cinthya Maria. O ţinea cu bucurie îngrijorată, cu uimire şi puţinul acela de om parcă îi înţelegea tremurul braţelor şi emoţia de nedescris. Eu şi ceilalţi am văzut o lacrimă cu ochii mari oprindu-i-se în bărbie. Nu trebuie să mă credeţi, nu pentru aceea am chemat o amintire. Am nevoie de ea ca să mă ajute pentru mai departe. Pur şi simplu a fost odată un Ziarist…

Ai plecat, Ilie Călian, dar te vom ajunge din urmă. Aceasta-i regula jocului.

Dumnezeu cu tine, dragul meu!

Cornel UDREA