A doua probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar

Cea de-a doua probă din cadrul concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, din județul Cluj, proba de interviu, se desfășoară în perioada 16 noiembrie – 2 decembrie.

Conform celor anunțate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în vederea susținerii probei de interviu pentru cele 293 de funcții vacante de director/ director adjunct au fost înregistrate 328 de opțiuni exprimate de candidații care au obținut minimum nota 7 (șapte) la proba scrisă din cadrul concursului.

„Proba de interviu este foarte importantă pentru evaluarea competențelor manageriale ale candidaților care doresc să ocupe o funcție de director/ director adjunct al unei unității de învățământ. În cadrul acestei probe, candidatul prezintă o strategie de dezvoltare a unității de învățământ și rezolvă un studiu de caz cu care se poate confrunta, în funcție de specificul unității de învățământ. Acesta poate viza intervenția în cazurile de violență în spațiul școlar/ bullying, măsuri luate pentru creșterea rezultatelor elevilor, pentru o bună integrare profesională a cadrelor didactice debutante în colectivul unității, pentru reducerea absenteismului și asigurarea egalității de șanse, pentru colaborarea cu autoritățile locale, operatorii economici, parteneri în efectuarea stagiilor de pregătire practică a elevilor etc. Eu îmi doresc ca toți colegii participanți la concurs să vină cu strategii inovatoare pentru dezvoltarea unităților de învățământ în următorii patru ani și le urez tuturor succes în prezentările pe care le vor face. Doresc, de asemenea, să mulțumesc public cadrelor didactice din mediul universitar clujean, care au acceptat să facă parte din comisiile de evaluare de la proba de interviu și să le asigur de aprecierea și prețuirea instituției noastre pentru disponibilitatea de colaborare!”, declară Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Durata probei de interviu este de 60 de minute pentru fiecare candidat, structurată astfel: susținerea prezentării candidatului și a strategiei de dezvoltare a unității de învățământ (maximum 25 minute); pregătirea și prezentarea modalității de rezolvare a situației problemă (maximum 20 de minute); rezolvarea sarcinii de lucru repartizată pentru evaluarea competențelor digitale (maximum 15 minute). Sunt declarați admiși la proba de interviu candidații care obțin cel puțin 7 puncte.

În data de 13 decembrie, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții sau unități de învățământ pentru care au susținut proba de interviu își vor exprima opțiunea/  alegerea pentru una dintre funcțiile pentru care au fost declarați admiși, urmând ca în 17 decembrie să fie validate rezultatele finale. Deciziile de numire a directorilor/  directorilor adjuncți se vor emite în perioada 20 – 22 decembrie și vor intra în vigoare începând cu data de 10 ianuarie 2022.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut