A doua ediție a proiectului „Scriu și Dăruiesc”, organizată la Cluj-Napoca

Cea de-a doua ediție a proiectului „Scriu și Dăruiesc”, derulat de organizatorii Festivalului Internațional de Carte Transilvania cu scopul de a crea o legătură între scriitori, artiști plastici și clujeni, se va desfășura duminică, 15 mai, la Cluj-Napoca.

Proiectul a demarat în anul 2021, la inițiativa scriitorului clujean Gabriel Bota, directorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania. Artiștii plastici înfrumusețează colile de hârtie oferite de Natura Paper, pe care ulterior scriitorii lasă câteva rânduri și le dăruiesc trecătorilor.

„Ideea proiectului «Scriu și Dăruiesc» este de a dărui persoanelor care trec pe B-dul Eroilor din Cluj- Napoca hârtii decorate de artiști plastici, pe care autorii invitați scriu fragmente din textele lor – proză sau poezie. Proiectul are și o componentă umanitară, sprijinim un proiect social sau cultural, dar nu condiționăm persoanele beneficiare să doneze, scopul nostru fiind interacțiunea scriitor – artist plastic – om care își dorește să ne cunoască” – precizează Luminița Rusu, organizator FICT, responsabilă de proiect.

Anul acesta organizatorii își propun să aducă, din nou, scriitori și artiști plastici, pe Bulevardul Eroilor, în fața librăriei Book Corner. Donațiile strânse vor merge înspre organizarea ediției 2022 a Festivalului Internațional de Carte Transilvania.

„Întâlnirile au loc din luna mai până în septembrie sau octombrie, cum permite vremea. Anul acesta debutăm cu două ediții în care va fi invitat scriitorul Gabriel Bota, iar colile de hârtie realizate manual, oferite de Natura Paper, vor fi decorate de Florina Cușmir. Pentru luna iunie am invitat doi autori de literatură pentru copii, Horia Corcheș și Alex Moldovan. În cadrul edițiilor din 19 – 26 iunie vom oferi copiilor posibilitatea de a-și decora singuri foile (ne vor ajuta câțiva voluntari), iar cu sprijinul unor sponsori dorim să le oferim și un mic cadou dulce”, adăugă Luminița Rusu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut