A doua ediție a concursului cu tema „Frumusețea”, destinat liceenilor

Asociația Chip și Asemănare, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și Departamentul de Studii Iconografice al Centrului de Studii Misionare și Nomocanonice organizează cea de-a doua ediție a concursului cu tema „Frumusețea” (nivel preuniversitar – liceu).

Concursul este menit: să promoveze arta sacră în spațiul românesc; să evidențieze rolul artei sacre în societate; să stabilească punți de legătură între spații culturale diverse; să valorifice personalități culturale deschise și flexibile prin evidențierea potențialului artistic și intelectual; să încurajeze relaționarea mediului preuniversitar cu cel universitar.

În vederea unei „libere desfășurări a spiritului creator”, participanții pot alege dintr-o gamă variată de materiale și tehnici de lucru, recomandările organizatorilor fiind pentru; icoană pe lemn/ sticlă/ pânză/ alte suporturi; mozaic, vitraliu, studii anatomice, zoomorfe; peisaj, natură statică, ornament, miniatură, alte abordări.

Data limită de primire a lucrărilor în format fizic este 23 aprilie 2023, inclusiv. Lucrările se vor trimite prin curier la adresa: strada Episcop Nicole Ivan, f.n., RO-400117, Cluj-Napoca, având atașate în original: Formularul de înscriere, Fișa participantului și Declarația de acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Pe verso-ul lucrării va fi lipită, obligatoriu, eticheta, completată cu toate datele solicitate. Lucrările vor fi pregătite astfel încât să poată fi expuse pe simeze.

Vernisajul expoziției și premierea câștigătorilor ediției a II-a vor avea loc în 13 mai, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, în spațiile expoziționale (etajul I – Ermineia și etajul al II-lea – Imago). Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 13-31 mai 2023.

Se vor acorda premii în valoare totală de 15.000 lei, constând în: materiale de pictură, pentru toate categoriile de premii; vouchere pentru excursii, ce vor putea fi utilizate de candidații care în unul din următorii doi ani universitari vor fi înmatriculați studenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Artă Sacră.

Potrivit organizatorilor, notele de la concurs vor putea fi folosite pentru admiterea la Facultatea de Teologie Ortodoxă, programul de studii Artă Sacră, înlocuind nota pentru proba de specialitate din cadrul examenului de admitere, Candidații cu primele 5 medii mai mari de 9,5 vor fi admiși cu nota 10 (zece) la admiterea 2023.

Regulamentul și formularul de înscriere, fișa participantului și declarația de acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal sunt disponibile pe: https://mega.nz/folder/Y1VGjaDQ#czPJn1Z7YKvJaganvPdFLQ.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut