A cincea tranșă de vaccin sosește la Cluj

A cincea tranşă de vaccin anti-COVID de la Pfizer BioNTech, care constă în 9.360 de doze, ajunge luni la Cluj-Napoca, pe cale aeriană, pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu”.

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepţionate de România în tranşa curentă, cât şi în tranşele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Naţional şi centrele regionale de depozitare, prin direcţiile de sănătate publică judeţene.

În data de 15 ianuarie a debutat etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale.

***
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, săptămânal, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei.

Pe măsură ce noile tranşe ajung în România, aplicaţia de programare şi adresa se actualizează şi permite continuarea procesului de programare pentru categoriile populaţionale aflate în etapa curentă.

În ceea ce priveşte calendarul de livrare a dozelor, compania Pfizer a anunţat revenirea la programul iniţial de livrări către Uniunea Europeană începând cu săptămâna 25 ianuarie, cu cantităţi crescute începând cu săptămâna 15 februarie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut