“Spiritul civic este o calitate mai rară“

Consiliul Civic Local din Cluj-Napoca, un for ad-hoc, care semnalează problemele cetățenilor și „taxează” uneori administrația locală, a împlinit de curând, 20 de ani de la constituire. Iosif Pop, inițiatorul acestei organizații, amintește, într-un interviu acordat ziarului Făclia, cum a luat ființă această organizație inedită, și punctează câteva dintre realizări. El explică, totodată, care sunt mecanismele după care funcționează CCL și cum colaborează cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Reporter: De unde a pornit ideea constituirii unui consiliu civic local și cum a luat naștere acesta?

Iosif Pop: Consiliul este o organizație ad-hoc, în care pe suportul a 67 de organizații nonguvernamentale, la care au mai aderat vreo șase ulterior, am constituit un regulament de funcționare și am definit modul de lucru destul de limpede, cine și ce rol are, cum se desfășoară activitatea. Ne-am ales 15 domenii de activitate ale administrației locale, și pe acestea am încercat la începuturi, chiar înainte de a porni activitatea în sine, cu oameni specializați pe cele 15 domenii, să definim prioritățile, pentru oraș, pentru municipiu. Am ales municipiul Cluj-Napoca, socotind că e o structură pe care am avea puterea să creăm un dialog cât de cât eficient și s-a dovedit în timp că și noul primar ales la acea vreme, care e și actualul primar, și-a arătat deschiderea. Și Consiliul Județean, atunci era Marius Nicoară președinte, și-a arătat foarte multă deschidere.

Reporter: Ați avut susținere din partea administrației locale, când ați apărut?

Iosif Pop: La acea vreme, 2003-2004, era cumva, un curent european care încerca să pătrundă și în România prin care era încurajat dialogul între cetățean și administrație și atunci au zis – suntem și noi în pas cu modernizarea. La deschiderea din 2004, au fost toate structurile de conducere ale județului, și Consiliul Județean, și Prefectura, și Primăria, așa încât oarecum ne-au încurajat că am dat drumul unei astfel de activități. Probabil că au sperat că nu va dura mult, dar a durat 20 de ani…

Reporter: Cum funcționează acest consiliu?

Iosif Pop: Am încercat să avem pe cele 15 domenii de activitate cel puțin o persoană, pe fiecare domeniu, adică – pe învățământ, pe social, pe sănătate, pe sport, mediu, pe urbanism, am încercat să avem oameni care să știe să ia atitudine în cunoștință de cauză. Iar asta face ca cel puțin 14-15 persoane să aibă un rol de permanență. Pe unele segmente sunt și două persoane, spre exemplu. Am mai convenit în regulament că ONG-urile își propun niște oameni, niște lideri, societatea civilă, specialiștii vin și ei cu niște oameni pe domeniu. Ședințele sunt o dată pe lună, în a treia joi din lună, avem o ritmicitate bună, și se pregătește o ordine de zi dinainte stabilită. Cel care are subiectul de bază vine cu un raport documentat pe domeniul lui și îl susține. După consultare, formulăm un comunicat de presă sau o poziționare de atitudine, pe care o trimitem spre consilierii locali cu prioritate, dar și spre primar și viceprimar. O facem cunoscută și membrilor simpatizanți.

Reporter: Au clujenii spirit civic?

Iosif Pop: Spiritul civic este o calitate mai rară, cum și vocea sopranei e o calitate mai rară… Trebuie să ai o anume înclinație spre a oferi oamenilor ceva și a-ți sacrifica ție din timp și munca ta. De aceea, nici nu ne-am bazat că vor fi foarte mulți, și nici nu ținem să fie foarte mulți, dar ținem să fie oameni dedicați și cu credibilitate. Ceea ce am văzut că se întâmplă, iar asta ne-a încurajat să continuăm, a fost că ideile care au fost degajate de acolo, soluțiile, proiectele, au fost preluate de Consiliul Local, au fost preluate de primar, au fost duse și bugetate, unele au fost finalizate, concretizate. Sigur, sunt și din acelea care inițial au fost luate, dar nu au mai fost duse până la capăt.

Reporter: Cum reacționează primarul și consilierii la acțiunile voastre?

Iosif Pop: Domnul primar e receptiv, dar are o receptivitate de om politic. El spune – sunteți binevenit, toate ideile pe care le propagați ne sunt de ajutor. Foarte multe le preia, ne mulțumește. Pe de altă parte, are o atitudine pe care noi nu o taxăm absolut deloc negativ. Preia ideile, dar nu pe loc, ci atunci când probabil conturează un program cu cei din primărie, din Consiliul Local. De regulă, consilierii, iau act, și fiind interesați de subiecte vin în Consiliul Civic local. Iau pulsul. Ceea ce țintim noi cu consilierii locali, iar lucrul acesta se întâmplă mult mai greu decât cu executivul primăriei, este să aducem în primplan acei consilieri locali ce știu să țină legătura cu oamenii, ce vin cu proiecte din inițiativa cetățenilor și le pun pe masa consiliului. Un consilier local nu are nevoie să umble după semnături. Pe de altă parte, noi dacă vrem, ca și consiliu civic, să promovăm o hotărâre de consiliu local, nu avem cum, decât printr-un consilier local. Colaborăm cu ei, indiferent de culoarea politică, mai ales cu cei tineri. Am dori ca partidele care vin, după alegerile următoare, să aibă în vedere ca atunci când nominalizează oameni pentru Consiliul Local, să fie oameni pe de o parte capabili să ducă programele partidului și să obțină votul, iar pe de altă parte, interesul cetățenilor să fie armonizat cu aceste programe.

Reporter: De ce vi se plâng clujenii cel mai mult, care sunt principalele probleme?

Iosif Pop: Prima și cea mai gravă problemă este că traficul e aproape blocat, iar asta creează nu doar consum de combustibil și poluare, ci și în sinea omului, neliniște și nervi care se acumulează. Iar acestea se răsfrâng și în familie, și la locul de muncă. Unul din obiectivele nominalizate încă de la deschiderea Consiliului Civic Local a fost să rezolvăm problema transportului. Or, această problemă, și o spun cu determinarea celui care are 20 de ani de privire asupra administrației locale, nu s-a înțeles cum. E adevărat că e un proiect greu, dificil, de anvergură, dar e unul din proiectele care nu au fost preluate la modul serios. Acum, s-a venit cu chestiunea aceasta cu metroul. După noi, metroul e oportun după 2060, ne așteptăm ca populația Clujului să treacă spre 2 milioane, ca zona metropolitană să se contureze și ca deservirea metroului să acopere o zonă metropolitană, dar asta după 2060, dacă vor fi condiții asigurate.

Suntem susținătorii ideei de a circula cu mijloacele de transport public în comun, am încurajat asta. Am ridicat mâna pentru benzile dedicate, pentru culuoare de biciclete.Pe de altă parte, lipsește elementul educativ și alternativ. Poți să declari, spre exemplu – aveți strada îngustată, nu mai veniți cu mașina – dar alternativele care sunt? Aici e marea problemă. Iar noi spunem – la alternative, tramvaiul poate fi o soluție durabilă.

Reporter: Recent ați marcat 20 de ani de existență. Cum s-au desfășurat lucrurile de atunci, cum ați evoluat?

Iosif Pop: Da, recent, am marcat 20 de ani de la ideea de constituire a unui consiliu Civic local și am enumerat, într-o prezentare, etapele și problemele care ne-au preocupat și felul în care a evoluat ideea de civism. După noi…a evoluat bine, dacă ne raportăm la Slobozia, de exemplu, e incredibil, dacă ne raportăm la Baia-Mare, vin după noi, dacă ne raportăm la Brașov, ei încearcă chiar acum acest model. Am monitorizat în paralel, în ultimii doi ani, Clujul și Timișoara. Vreau să spun că față de Timișoara, Clujul e departe, și prin felul în care se abordează lucrurile, este o receptivitate și o deschidere, aici, la primăria noastră pentru dialog. Acum, că nu toate pot fi luate în seamă, suntem comștienți de asta, nu pentru toate sunt bani, sunt anumite priorități, sunt și alte influențe, știm. Dar este o diferență și în Consiliul Local, aici, de exemplu, e disciplină, se vorbește pe rând, cu anunțare, la obiect, ba chiar sunt și inițiative ale consilierilor, pentru proiecte de HCL. În Timișoara, în schimb, e altă viață, acolo (n.red în ședință), toți vorbesc, e scandal, dar pe fond, strategia Timișoarei încă nu e conturată, deși acolo, de bine-de rău, e un neamț care, credem noi, are o viziune mai nemțească decât noi. Lor le mai trebuie timp.

Ca să sumarizez, oarecum, dacă căutăm politicieni, iar acesta este un mesaj pentru politicienii care ajung în Consiliul Local, îi căutăm pe cei care sunt dispuși să servească oamenii, lor le zicem politicieni, noi așa am vrea să fie politicienii, acei oameni care sunt în slujba oamenilor. Ne vom strădui să îi scoatem în evidență chiar dintre cei actuali. Ca rol al Consiliului Civic, l-am punctat în două zone. Unul este preventiv – în acest sens am avut propuneri colectate de la cetățeni și de la specialiștii din Consiliul Civic și pe care le-am livrat, le-am pus public, fără a avea pretenția că suntem autorii lor. A doua metodă de prevenție a fost ca prin aceste strategii pe termen mediu să susținem elaborarea strategiei locale, au fost luate peste 87 din propunerile noastre, ceea ce ne-a mulțumit foarte mult. Tot preventiv, cerem dezbateri publice, acolo unde legea permite acest lucru, pe urbanism, bugete, strategii, pe impozite și taxe, și participăm la dezbateri cu propuneri. La bugetul pe anul acesta, cred că din aproximativ 27 de propuneri, avansate de noi, aproximativ 22 au fost preluate și bugetate.

Apoi, facem o monitorizare în Consiliul Local, pentru proiectele de HCL. De fiecare dată când e anunțată ordinea de zi, avem un punct de vedere expus. Facem prezentări și susțineri de idei și proiecte proprii. Spre exemplu, am prezentat de două ori în CL, un proiect numit Clujul verde, bazându-ne pe experții de la de la USAMV. Ulterior, ne preocupă să exprimăm o poziție publică cu referire la buget, la proiecte, la disfuncționalitățile care apar. Am centrat cererile noastre, pe felul în care e gospodărit banul public, câți bani s-au pierdut prin procese, câți pe pomi uscați, câți bani s-au dat pe asistență socială, cu toate că probabil ar fi trebuit să fie susținută munca, câți bani s-au împărțit pe la ONG-uri, care probabil, au luat bani și nu i-au justificat.

(…)Am constatat că ritmul în administrație e lent, asta nu e caracteristic Clujului, Clujul e mai puțin lent decât alte orașe, dar între idee și faptă și finalizare, sunt uneori ani de zile.

Reporter: Cu parlamentarii clujeni ați colaborat, colaborați?

Iosif Pop: Am apelat și am avut discuții cu parlamentarii clujeni, la primărie, și sigur, ne-au interesat, în primul rând proiectele care vizează Clujul. (…) Nu ne oprim atunci când simțim că lucrurile trebuie să fie corectate, la nivelul înțelegerii.

Interviu realizat de Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.