Președintele CJ Cluj: „2024 o să fie un an complicat, împotmolit în războaie politice pentru putere”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, atrage atenția, într-un interviu acordat ziarului Făclia de Cluj, că anul 2024 va fi un an complicat, împotmolit în războaie politice pentru putere și cu puține rezultate pozitive pentru dezvoltarea țării. Pe de altă parte, el speră ca alegerile să fie comasate. Totodată, Alin Tișe punctează și cele mai importante obiective ale Cosniliului Județean Cluj, ale momentului și pentru perioada următoare.

Reporter: Care au fost principalele preocupări ca președinte al Consiliului Județean Cluj, de la preluarea ultimului mandat?

Alin Tișe: Actualul mandat de președinte al Consiliului Județean Cluj a început, după cum bine se știe, în vremuri destul de complicate, cu o pandemie în plină desfășurare. Ca urmare a acestei stări de fapt, am încercat să reconfigurez prioritățile instituției și să ne focusăm, cum altfel, pe domeniul medical. Sănătatea reprezenta o preocupare majoră încă din mandatele precedente dar, devenind intempestiv o prioritate cu urgență zero, sectorul medical clujean a beneficiat de o atenție sporită din partea noastră. Astfel, în actualul mandat, am investit cca. 10 milioane de euro, atât prin alocări directe, cât și prin atragerea de fonduri europene pentru cele 17 spitale clujene, din care cinci subordonate direct Consiliului Județean. Am pregătit, astfel, spitalele pentru a face față noilor provocări și riscuri, prin dotarea cu aparaturi performante, de ultimă generație, destinate creșterii capacității spitalelor de gestionare a situațiilor de criză, de îmbunătățire a siguranței pacienților, respectiv de reducere a riscului de infecții nosocomiale. Este evident că o atenție aparte a fost acordată spitalelor de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, vârfurile de lance în combaterea acestei maladii în județul nostru. Desigur, efectele acestor investiții masive s-au văzut inclusiv la finalul pandemiei, în momentul statisticilor, Clujul având printre cele mai mici rate de deces cauzat de coronavirus, din România! Or, ce poate fi mai îmbucurător decât să știi că banii alocați au contribuit în mod direct și decisiv la salvare a numeroase vieți?

După cum declaram la începutul mandatului, am încercat ca acesta să stea sub semnul modernizării și al dezvoltării, la cele mai înalte standarde. Concret, am continuat investițiile în reabilitarea rețelei de drumuri județene, una dintre cele mai extinse din Transilvania, în lungime totală de cca. 1300 de km. Astfel, în acest moment, peste 90% din toate drumurile județene clujene beneficiază de cel puțin un strat de asfalt. Dezvoltarea infrastructurii este în plină derulare și îmi doresc, ca până la finalul mandatului, să nu existe drum județean pe care să nu se fi intervenit, inclusiv prin asfaltare.

Un alt domeniu menit să contribuie la modernizarea județului și îmbunătățirea condițiilor de trai ale clujenilor a fost cel referitor la extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare. În acest context, mi-am propus ca, până în 2024, județul nostru să devină singurul din România cu peste 99% din populație racordată la apă potabilă. Totodată, deși nu este neapărat o laudă sau un motiv de mândrie, merită amintit faptul că, în acest moment, Clujul este printre puținele județe din țară care au toate grădinițele și școlile racordate la apă curentă și toalete în interiorul clădirilor. În paralel, lucrăm intens la proiectul privind racordarea la apă potabilă a comunelor din zona de munte a județului. Beneficiile vor fi extrem de numeroase, această investiție urmând să contribuie direct atât la îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor din zonă cât și la impulsionarea dezvoltării turismului. Este un efort imens și ne mândrim că marea majoritate a investițiilor realizate sau care urmează să le facem sunt finanțate din fonduri europene.

Reporter: În ce măsură ați reușit să realizați proiectele propuse la începutul acestui mandat?

Alin Tișe: Marile proiecte de investiții gândite și implementate de Consiliul Județean au un caracter multi-anual, motiv pentru care e greu să suprapun o atare investiție peste o perioada delimitată de timp, cum este cea a unui mandat de doar patru ani.

Cu toate acestea, pot spune că suntem în grafic, cu multe dintre proiecte finalizate și cu altele în curs de realizare, în stadii avansate.

Dintre proiectele importante pe care am reușit să le finalizăm cu succes până în acest moment pot aminti:

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – în cursul lunii aprilie 2023 am predat integral operatorului ultimele două componente existente acolo – Stația de Tratare Mecano-Biologică și Stația de sortare a deșeurilor. Odată cu finalizarea acestui pas, pot spune forul administrativ județean și-a îndeplinit complet misiunea, reușind să rezolve definitiv problema gestionării deșeurilor din județ.

Drumul Apusenilor – în decembrie 2022 am finalizat modernizarea din fonduri europene a acestui proiect major de infrastructură, ce a vizat două drumuri județene – DJ 764B și DJ 108K, în lungime de peste 25 km. Este un drum foarte spectaculos, cu un imens potențial turistic, care traversează una dintre cele mai atractive zone din Munții Apuseni.

Modernizarea clădirii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă – la începutul lunii iunie 2023 am dat în folosință sediul, complet modernizat, cu fonduri europene, al acestei școli speciale situate pe strada București din Cluj-Napoca. În perioada următoare, grație unui proiect câștigat din PNRR, vom dota școala și cu mobilier modern, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație.

Modernizarea Școlii Gimnaziale Speciale pt. Deficienți de Auz „Kozmutza Flora” – în luna mai 2023 am finalizat acest proiect de reabilitare a atelierelor, a cabinetelor, a laboratoarelor, dar și a sălilor de clasă și de terapie. Proiectul a fost finanțat tot din fonduri europene.

Printre proiectele aflate în implementare pe care urmează să le finalizăm, dar și cele care așteaptă să fie demarate, pot aminti:

Spitalul Pediatric Monobloc – este primul spital pediatric în sistem integrat care va fi construit de la zero, după Revoluție, de către o autoritate publică din România. Având un profil regional, acesta va fi edificat pe un teren de cca. 17 hectare, în cartierul clujean Borhanci și va dispune de 506 paturi pentru spitalizare continuă, 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și 30 de paturi aferente ATI. În perioada imediat următoare vom demara licitația de execuție.

Centrul Integrat de Transplant – un proiect unic în România și în Europa de sud-est, matur din toate punctele de vedere, care integrează facilitățile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal. În acest moment se analizează ofertele depuse în vederea desemnării câștigătorului licitației pentru execuție. De asemenea, am re-solicitat Ministerului Sănătății finanțarea acestui proiect deosebit de important, care ar trebui să fie urgența nr. 1 după cel Regional, de Urgență. Cu siguranță, odată edificat, acest veritabil centru al excelenței medicale va poziționa definitiv Clujul acolo unde îi este locul, în elita orașelor europene cu un sector medical foarte bine dezvoltat.

Clinica de Psihiatrie Pediatrică din Transilvania – singura clinică de acest tip din Transilvania este în plin proces de modernizare și extindere cu peste 600 mp a suprafeței, prin adăugarea a două etaje suplimentare. În acest moment lucrările, finanțate din fonduri UE, sunt realizate în proporție de 65%.

Castelul Bánffy din Răscruci. Lucrările de reabilitare arhitectonică, cu bani europeni, înregistrează un procent fizic de cca. 80%. La finalul proiectului, această perlă a Transilvaniei va fi valorificată la potențialul său maxim, urmând a fi redată circuitului turistic și cultural.

Extinderea Terminalului de Plecări al Aeroportului. Am semnat recent autorizația de construire pentru extinderea cu aproximativ 7.200 mp a Terminalului Plecări, prin crearea a două noi porți de îmbarcare pentru zboruri externe și a unei porți suplimentare pentru cele interne. De asemenea, și platforma de staționare a aeronavelor va fi extinsă cu aproape 9.000 mp.

Reporter: Între priorități s-a numărat realizarea a două obiective majore – Spitalul Monobloc Pediatric și Centrul de Transplant. Din păcate, niciunul din aceste două obiective nu s-a regăsit în PNRR. Ce soluții aveți în vedere?

Alin Tișe: Soluții sunt! Categoric însă, nu vom renunța la construcția celor două obiective medicale de o importanță aparte nu doar pentru Cluj, ci pentru întreaga Transilvanie. Acestea au fost deja asumate și urmează a fi construite, fără nicio îndoială. Avem, astfel, în vedere, surse de finanțare alternative, în special finanțări europene. În ceea ce privește Spitalul Pediatric Monobloc dorim să accesăm fonduri prin intermediul Programului Operațional Sănătate, dar nu numai. Referitor la edificarea Centrului Integrat de Transplant, aici mă gândesc la un set de soluții, finanțare europeană, buget național sau bugetul Consiliului Județean Cluj, chiar și prin valorificarea unor active/bunuri din proprietatea județului!

Reporter: A început noul exercițiu financiar european. Cum va valorifica CJ Cluj acest instrument european pentru dezvoltarea județului?

Alin Tise: Noul exercițiu financiar este foarte ofertant pentru noi. Deși, momentan, ne axăm pe implementarea și finalizarea proiectelor europene deja demarate, avem în atenție și o serie de alte proiecte pe care intenționăm să le depunem, în funcție și de bugetul pe care-l vom avea la dispoziție pentru cofinanțarea investițiilor, respectiv: modernizarea și reabilitarea a trei noi drumuri județene: DJ 103K, DJ 103G și DJ 170B; extinderea, modernizarea și dotarea a trei Ambulatorii la Spitalele de Pneumoftiziologie, de Infecțioase și de Recuperare; construirea uni corp nou de clădire și dotări pentru Spitalul de Boli Psihice din Borșa; reabilitarea Școlii Gimnaziale Speciale din Huedin; extinderea și reabilitarea a două muzee: ”Octavian Goga” din Ciucea și Etnografic – parcul din Hoia; creșterea gradului de informatizare a serviciilor oferite de Consiliul Județean Cluj, dar și digitalizarea monitorizării operării CMID.

Reporter: În strategia de dezvoltare a județului se vorbește de un aeroport Cargo la Luna. Ne puteți da mai multe detalii despre acest proiect?

Alin Tișe: Într-adevăr, în Strategia de dezvoltare teritorială a Județului Cluj pentru perioada 2023-2030, parte integrantă a Planului de Amenajare a Teritoriului Județului Cluj (PATJ), a fost introdusă de către specialiștii Băncii Mondiale ideea conform căreia, în perspectiva dezvoltării Clujului până în anul 2050, să fie analizată și varianta unui Aeroport tip cargo la Luna, care să deservească o regiune mai largă. Este o variantă de lucru pe care actuala administrație, dar și cele care vor urma, va trebui să o ia în considerare. Este evident că transportul aerian se dezvoltă în ritm accelerat, astfel încât dezvoltarea județului și a întregii Transilvanii va trebui să se bazeze pe opțiunile pe care Hub-ul de transport aerian clujean le va putea pune la dispoziție în următoarele decenii.

Reporter: Care au fost cele mai importante investiții în domeniul sănătății, în ultima perioadă, în județul Cluj?

Alin Tișe: După cum spuneam anterior, domeniul sanitar a fost beneficiarul principal al bugetului Consiliului Județean dar și al proiectelor europene inițiate și implementate de noi. În ultimii ani am derulat investiții importante în reabilitarea clădirii celor cinci spitale subordonate, dar și pentru extinderea și modernizarea de secții de specialitate la toate spitalele clujene, indiferent că acestea aparțineau de noi, de alte autorități locale sau de Ministerul Sănătății. De asemenea, le-am dotat cu aparatură medicală performantă. Menționez faptul că aproape toate solicitările spitalelor pentru finanțarea de aparaturi și echipamente medicale au fost onorate! De altfel, în ceea ce privește alocările financiare din bugetul județului Cluj pentru toate cele 17 spitale clujene, începând din anul 2020 și până în prezent, acestea s-au cifrat la suma de 38.365.000 lei. Dacă ne raportăm însă și la mandatul anterior, în perioada 2016-2023 a fost alocată suma record de 106,55 milioane de lei! La toate aceste sume impresionante se adaugă și cele peste 206 milioane de lei obținute de Consiliul Județean din fonduri europene, pentru dotarea cu echipamente și aparate medicale, de ultimă generație a tuturor spitalelor clujene.

Dacă vorbim de investiții punctuale, trebuie amintită susținerea financiară pe care Consiliul Județean a acordat-o pentru achiziționarea a nu mai puțin de șapte aparate CT și RMN pentru cinci spitale din județ, inclusiv pentru spitalele municipale din Câmpia Turzii și Gherla. Îmbunătățirea condițiilor din spitalele din orășenești și municipale este importantă din perspectiva scăderii presiunii puse pe sistemul medical din municipiului Cluj-Napoca. Totodată, e important ca locuitorii județului să beneficieze de servicii medicale de cea mai bună calitate cât mai aproape de casă, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze la Cluj. De asemenea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență am achiziționat un aparat performant de detecție non invazivă a cancerului, dar și aparatură care dublează numărul de bolnavi consultați la Clinica Medicală II. În plus, la Institutul Oncologic am finanțat dotări pentru secția de chimioterapie.

Reporter: Veți candida la alegerile de anul viitor ?

Alin Tișe: Este prematur să mă pronunț. Viața politică este într-o continuă dinamică. În același timp, este complicată și se ajunge la o uzură. Voi lua decizia la momentul potrivit. Acum, mă concentrez strict pe ce avem de făcut.

Reporter: Cum vedeți anul politic viitor (este un an cu patru rânduri de alegeri), ce așteptări aveți de la anul viitor?

Alin Tișe: 2024 o să fie un an complicat, împotmolit în războaie politice pentru putere și cu puține rezultate pozitive pentru dezvoltarea țării. Eu așa îl văd. Sper ca alegerile să fie comasate, și mai sper ca marile partide care acum guvernează țara să găsească formula optimă pentru asigurarea stabilității României.

Interviu realizat de Anca M. COLIBĂȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.