Exerciții de empatie: În lipsa conștiinței, robotul…

Am citit o știre ce zicea că-n următorii ani, o bună parte dintre profesii vor fi preluate de roboți cu ajutorul inteligenței artificiale.

Unii s-au panicat peste măsură, de parcă n-ar fi interacționat niciodată cu cineva care acționa robotic la locul lui de muncă.

Am întâlnit cadre medicale a căror activitate ar putea fi oricând preluată de un robot. Măcar pe ăsta l-ai putea seta să te mai țină de mână atunci când mimica feței te-ar trăda speriat. Sau ți-ar repeta mesajul într-un limbaj adaptat dacă ai ridica întrebător din sprâncene. N-ar simți mare lucru pentru tine, dar ar putea simula asta mai bine decât o fac specialiștii-n sănătate.

Am văzut în spitale astfel de oameni, care nu considerau că boala îi aparține unui trup însuflețit și o catalogau drept un proces care trebuie combătut mecanic. Pacientul nu îndrăznea să se tânguie de-un divorț, de condiții precare de igienă la domiciliu sau de suferințe spirituale, doar aici „e la medic”, deci nu-ncape nimic pe lângă stetoscoape și tensiometre.

Cel mai adesea aud de la pacienții noștri că-s bucuroși de faptul că „medicii vorbesc”. Nu amintesc nimic de aptitudini, specializări înalte sau competențe. Se bucură că „ei vorbesc”, adică-s prezenți și sensibili la vulnerabilitatea Celuilalt.

În lipsa conștiinței, robotul n-are nevoie de 10 ani de studii medicale ca să te ajute cu un diagnostic, prognostic și o rețetă. Și nici de remunerație.

Nu întâmplător însă, paraliticul de la Scăldătoarea Vitezda și-a tradus suferința extremă printr-o propoziție simplă: „Doamne, n-am om!”.

Știința va avansa până-ntr-acolo unde va întâlni doi oameni la un loc. Și acolo, după promisiune, va fi doar El cu ei.

Pr. Bogdan CHIOREAN