IGPR: 1634 de persoane și-au pierdut viața, anul trecut, în urma unor accidente rutiere

Anul trecut, la nivel național au fost înregistrate 4.711 accidente, soldate cu decesul a 1.634 de persoane și rănirea gravă a altor 3.685. Comparativ cu anul 2021, au fost înregistrate cu 205 mai puține accidente (-4,2%), cu 145 mai puține persoane decedate (-8,2%) și cu 106 mai puține persoane rănite grav (-2,8%). De asemeni – informează IGPR -, valorile celor 3 indicatori, înregistrate în anul 2022, sunt cele mai mici din ultimii 10 ani.

Potrivit IGPR, principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave au fost indisciplina pietonilor (19%), nerespectarea regimului legal de viteză (17,4%), indisciplina bicicliștilor (10,9%), neacordarea priorității de trecere pietonilor (9,5%) și neacordarea priorității de trecere vehiculelor (8%). Accidentele produse pe fondul primelor cinci cauze reprezintă 64,8% din totalul accidentelor rutiere grave.

„Pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost desfășurate 53.761 de acțiuni, care au vizat combaterea principalelor cauze. Astfel, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 au fost aplicate 1.760.309  sancțiuni, 46.244 de sancțiuni aplicate fiind prevăzute de alte acte normative. De asemenea, au fost constatate 53.312 infracțiuni, dintre care 24.959 la regimul circulației. În domeniul sistematizării rutiere au fost emise 29.572 de avize, au fost întocmite 6.679 de informări către administratorul drumului public și au fost sancționați contravențional 948 de factori de răspundere, iar în 57 de cazuri au fost întocmite dosare penale” – precizează sursa citată.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.