Concert simfonic „Beethoven”

Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima” va fi gazda concertului simfonic ,,Beethoven”, miercuri, 1 martie, de la ora 19, în Sala Studio a instituției.

Repertoriul va cuprinde exclusiv lucrări din creația beethoveniană: Simfonia nr. 6 în Fa major, Pastorala, op. 68 și Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 61. Vor interpreta Orchestra Asociației „Gather Through Music” și solista invitată, Georgiana Cibișescu-Duran (ANMGD, specializarea vioară), sub bagheta dirijorului Dmitrii Chiricov (student la specializările Dirijat și Interpretare muzicală – clarinet).

Evenimentul este organizat de Asociația „Gather Through Music”, înființată la inițiativa tinerilor Sergiu Stan, Antim Irimieș și Filip Forna, studenți ai Academiei de Muzică din Cluj-Napoca.

Iulia GHIDIU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut