Limitele solidarităţii europene

Wall Street Journal

Deşi ţările europene au multe interese comune, printre care şi o piaţă unică, se deosebesc privind aspecte-cheie. Europa Centrală, ţările baltice şi alte membre mai recente ale UE sînt mult mai sărace decît ţările din Europa de Vest. Cele mai bogate şi mai stabilizate membre ale UE tind să fie preocupate de redistribuirea bogăţiei şi protejarea privilegiilor lor sociale, în timp ce noile state membre sînt în primul rînd preocupate de creşterea economică şi crearea bogăţiei.

Povara de reglementare care emană de la Bruxelles este, prin urmare, de interes special pentru membrii mai noi ai UE. Puterea blocului de vot franco-german în Parlamentul European, de exemplu, asigură că multe acte normative referitoare la mediu, sănătate, siguranţa şi piaţa forţei de muncă sînt ferecate în funcţie de interesele şi standardele Europei occidentale. Aceste reglementări sînt de multe ori nepotrivite pentru nivelurile de dezvoltare economică est-europene, ducînd la pierderea de locuri de muncă şi reducerea nivelului de trai în ţările din Est.

Reglementarea excesivă de la Bruxelles ar putea deveni o problemă şi mai mare pe viitor. Tratatul de la Lisabona din 2009, de exemplu, a parcurs un drum lung spre reducerea autonomiei guvernelor naţionale în domeniul economic, în mare parte sub titlul “politica regională” şi realizarea “coeziunii economice, sociale şi teritoriale”. “Guvernanţa economică a Europei”, aşa cum o propune acum Berlinul şi Parisul, ar merge un pas mai departe în erodarea autonomiei economiei naţionale, punînd guvernele UE în procedură de operare standard privind orice, de la impozitare la priorităţile de cheltuieli.

Transferurile orchestrate de UE de la Vest la Est, prin intermediul aşa-numitelor fonduri “structurale” şi “de coeziune”, au fost menite să facă mai digerabile costurile de reglementare în ţările nou intrate în UE. Slovacia, de exemplu, a avut dreptul la aproximativ 11,6 miliarde de euro de la contribuabilii vest-europeni între 2007 şi 2013, deşi a lăsat aproximativ 70% din sumele alocate necheltuite, pentru că nu a îndeplinit diferite condiţii de utilizare.

Sistemul nu numai că distorsionează alocarea capitalului, dar alimentează corupţia în statele beneficiare. UE vîntură în prezent ameninţarea că va elimina aceste subvenţii dacă membrii săi mai noi refuză să se conformeze unor probleme ce ţin de politicile lor fiscale pentru a sprijini planurile de salvare a Greciei.

În luna octombrie, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că “eşecul Greciei va fi un eşec al întregii Europe. Da, există o obligaţie morală de solidaritate. Dar există şi o obligaţie de solidaritate economică. Nu este posibil să se lase Grecia în urmă”. Poate că preşedintele francez se simte obligat din punct de vedere moral să ajute statul elen şi, prin extensie, băncile franceze, care sînt puternic expuse la datoria publică greacă. Dar mulţi din Slovacia nu se simt legaţi de sentimente similare.

Slovaciei i se cere acum să ia cu împrumut pentru a credita Grecia, sacrificînd astfel ratingul său de credit relativ ridicat şi ratele scăzute ale dobînzilor. Este aceasta solidaritate?

Sumele implicate nu sînt neînsemnate. Se calculează că, în conformitate cu angajamentele sale curente la fondurile de salvare din Europa, Slovacia ar putea fi obligată să extindă garanţiile financiare pentru Grecia în valoare de circa 13 miliarde de euro, mai mult decît colectează guvernul slovac în taxe în fiecare an.

Acest gen de “solidaritate” cu Grecia contravine de asemenea domniei legii. Articolul 125 din Tratatul de la Lisabona, de exemplu, prevede că fiecare stat membru al UE este responsabil pentru datoriile proprii, iar articolul 123 interzice Băncii Centrale Europene să acorde împrumuturi statelor membre ale UE. Ambele prevederi au fost încălcate.

O retragere a Greciei din zona euro nu va face decît să adeverească ceea ce un număr tot mai mare de europeni de rînd înţeleg: că proiectul european a mers prea departe şi prea repede, că există modalităţi mai bune de a realiza integrarea şi că ar putea fi necesar să se repatrieze unele puteri de la Bruxelles înapoi la statele membre. A urma orbeşte actualul drum nu înseamnă solidaritate, ci aroganţă.