Amploarea crizei sociale va face ca protestele din Europa de Est să se radicalizeze

World Socialist Web Site

Valul de revolte sociale care au zguduit Orientul Mijlociu, SUA, Grecia, Spania şi alte ţări anul trecut a ajuns acum în Europa de Est. Amplele demonstraţii împotriva regimului Orbán în Ungaria, grevele lucrătorilor feroviarilor şi minerilor din Bulgaria, precum şi două săptămîni de proteste în România sînt o dovadă în acest sens.

Din punct de vedere politic, protestele includ toate culorile curcubeului. Unele au loc spontan, în timp ce altele sînt organizate de aripi rivale ale elitelor conducătoare, încercînd să intervină şi tendinţe de ultra-dreapta. Forţa motrice a protestelor este decalajul social profund care s-a creat în cei 20 de ani de la restaurarea capitalismului.

Ultimii 20 de ani au fost marcaţi de conflicte politice între fostele clici staliniste şi noii îmbogăţiţi care au luptat pentru împărţirea prăzii. Lupta a asumat de multe ori forme acerbe. Foştii aparatciki stalinişti – care au “privatizat” proprietatea de stat în propriile buzunare, în timp ce se autoîntitulau “socialişti” – au alternat ca şefi de guvern cu noii îmbogăţiţi, care s-au autoîntitulat “democraţi”, “liberali” sau “conservatori”. Masele au plătit cu pierderea locurilor de muncă, distrugerea sistemelor odată extinse ale educaţiei şi sănătăţii, colapsul locuinţelor şi infrastructurii.

Aderarea la UE în 2004 şi 2007 nu a ameliorat situaţia, ci a înrăutăţit-o. Preţurile au crescut, în contextul în care salariile au stagnat, iar puterea de cumpărare a scăzut. Chiar fabrici relocate în Europa de Est datorită salariilor mici (cum ar fi Nokia la Cluj, în România), s-au închis acum, iar producţia s-a mutat în Asia şi fosta URSS, unde salariile sînt şi mai mici.

Criza financiară internaţională din 2008 şi urmările acesteia au fost picătura finală. UE şi FMI insistă asupra faptului ca ţările est-europene să-şi restructureze bugetele prin distrugerea a tot ce a mai rămas din cheltuielile sociale. Deşi nu au beneficiat de euro, ele trebuie să plătească acum pentru criza monedei.

Rezultatul este o criză socială de proporţii revoluţionare. Ţările din Europa de Est sînt printre cele mai inegale din lume. În timp ce o clasă mică de titulari de proprietate, politicieni şi oficiali cu relaţii la UE se scaldă în lux, marea majoritate a oamenilor se luptă să supravieţuiască.

În România, un muncitor calificat cîştigă între 300 şi 500 de euro brut pe lună, iar profesioniştii educaţi cîştigă ceva mai mult. Şase mii de medici au părăsit ţara de la aderarea la UE.

Patru decenii de regim stalinist şi-au lăsat amprenta. Regimurile staliniste şi-au folosit controlul asupra guvernului şi industriei pentru a-şi asigura propriile privilegii şi s-au opus implacabil oricărei iniţiative independente a lucrătorilor.

Rolul staliniştilor în anul pivot 1989 nu a făcut decît să crească confuzia politică. Sub presiunea protestelor crescînde, staliniştii au ajuns repede la un acord cu liderii opoziţiei “democratice”, organizînd “mese rotunde” pentru a facilita trecerea la capitalism. Profitînd de controlul lor asupra economiei şi statului, au fost primii care s-au îmbogăţit.

Acest lucru a fost cel mai pronunţat în Ungaria. În 1989, staliniştii ungari au jucat un rol-cheie în schimbările politice din Europa de Est. Deschiderea graniţei cu Austria de către premierul Gyula Horn în luna aprilie a contribuit semnificativ la destabilizarea tuturor celorlaltor regimuri est-europene. Horn a participat activ la persecutarea insurgenţilor de la Budapesta în 1956.

În 2004, Ferenc Gyurcsány, un fost secretar al tineretului stalinist, iar în prezent unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, a devenit premier. Cinismul cu care “socialistul” Gyurcsány a pus în aplicare reduceri sociale, a fost exploatat de aripa de dreapta. Doar acest context poate explica succesul electoral al Fidesz de dreapta şi al partidului Jobbik.

Sprijinul faţă de guvernul Fidesz al lui Orbán Viktor este însă în scădere rapidă. În pofida retoricii sale naţionaliste, este în criză profundă şi depinde în totalitate de FMI.

Evoluţiile viitoare din toate ţările din Europa de Est vor depinde de lecţiile învăţate din experienţa istorică a stalinismului.