TelVerde Antisuicid: Voci anonime în noapte

În fiecare an, în lume se înregistrează aproximativ un milion de decese prin suicid, ceea ce înseamnă un deces la fiecare 40 de secunde. Sinuciderea ocupă locul doi în rândul cauzelor morții la adolescenți și tineri. În România, în fiecare an se înregistrează aproximativ 13 decese prin sinucidere la 100 000 locuitori, sinuciderile situându-se pe locul trei în ierarhia circumstanțelor de moarte violentă.

În acest context, pornind de la crezul inițiatorilor Alianței Române de Prevenție a Suicidului, că „moartea prin sinucidere este singura moarte care poate fi prevenită”, rolul unui TelVerde Antisuicid (0800 801 200) este de diminuare a deceselor prin sinucidere și oferire de suport psihologic tuturor celor care manifestă un risc suicidar.

Ce îi motivează pe voluntarii liniei Antisuicid? „Certitudinea că, indiferent ce s-ar întâmpla, omul are capacitatea interioară de a trece prin suferință și a ieși cu bine din tunelul suferinței. Certitudinea că oricine aflat la un moment dat într-o situație limită, poate să ajungă să-și așeze viața pe temelii care să îi dea un rost, care să îi dea un sens și omul să simtă că viața merită trăită”.

Este unul dintre răspunsurile oferite ziarului Făclia de coordonatorul voluntarilor Alianței Române de Prevenție a Suicidului, dr. Dana Cristina HERȚA, medic specialist psihiatrie pediatrică, șef lucrări la disciplina Psihologie medicală și Psihiatrie din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”.

 – În ce măsură numărul apelurilor la TelVerde Antisuicid 0800 801 200 a crescut în perioada pandemiei, comparativ cu perioada de dinainte?

– A crescut, dar era o tendință de creștere și înainte de pandemie. Dacă în 2018 am avut 3786 apeluri și 485 intervenții în criză suicidară, în 2019 au fost 3822 apeluri și 550 intervenții, în 2020 au fost 4231 apeluri și 591 intervenții, iar în 2021 – 4181 apeluri și 477 intervenții în criză suicidară. Dincolo de numărul crescut de apeluri, ceea ce noi am constatat că a crescut foarte mult este intensitatea disperării, a neputinței, a trăirilor la limită ale oamenilor care ne sună. Parcă s-au acutizat multe în acești ultimi doi ani.

– Noi nu știm decât din filme – în măsura în care filmele reflectă realitatea -, cum se petrece un dialog la o astfel de linie telefonică. Cum începe un dialog la TelVerde Antisuicid? Cum decurge discuția voluntarului Alianței cu cel care sună?

– Fiecare dialog este diferit. Unele încep cu o tăcere sau voluntarul aude pe fundal cum plânge omul. Alteori – poate nu din primele cuvinte, ci după salutul pe care și-l dau voluntarul și omul care sună – omul trece la a spune direct că se gândește la sinucidere sau chiar vrea să se sinucidă. La cât de diverși oamenii, atât de diverse și modurile de a începe un dialog. Noi înțelegem, însă, cât de greu este pentru cei care ne sună să înceapă să vorbească despre suferința lor și să mai acorde o șansă situației în care să lase să li se arate că pot fi ascultați fără prejudecăți, fără a li se impune un mod de gândire, fără a fi judecați, fără a le fi minimizată sau ironizată suferința.

– Spuneați că în perioada asta a crescut foarte mult intensitatea trăirilor sau disperării acestor oameni. Ce temeri noi au apărut?

– Poate nu erau neapărat noi, temerile, poate erau niște temeri care rulau în fundal și de care omul încerca să fugă în viața lui de zi cu zi, în lucrurile mărunte pe care le facem și sarcinile zilnice. În pandemie poate că a fost mai greu ca omul să se ascundă de aceste temeri și atunci ele au ieșit la suprafață. Poate, pentru unii au apărut temeri pentru propria stare de sănătate sau pentru starea de sănătate a celor din jur. La fel, când cineva este prins într-o situație dificilă, cu rude sau cu persoane cu care locuiește și care sunt abuzive sau neînțelegătoare, și se mai află și în lockdown, se poate ajunge inclusiv la temeri pentru propria siguranță fizică. Multe temeri. Teama de moarte și nevoia de a vorbi despre moarte au ieșit la suprafață.

– Care este, concret, rolul personajului de la celălalt capăt al firului, adică al voluntarului de la TelVerde Antisuicid?

– Rolul voluntarului este de a fi o voce anonimă în noapte – noapte și ca interval de timp, dar și ca moment întunecat, apăsător și dificil, în care cuiva, celui care sună, îi este greu de găsit o rază de lumină. Voluntarul este un om care ascultă și are răbdare cu suferința altcuiva, suportă, în sensul că „aude” suferința altcuiva, fără a judeca, fără a stigmatiza, fără a spune omului cum este corect să suferi sau cum ar trebui să treci prin asta. La o adică, fiecare își cunoaște cel mai bine suferința și pentru fiecare suferința proprie este reală. Până la un punct, da, o putem înțelege, dar există și ceva care e foarte personal.

– Să zicem că eu vă sun pe dvs și vă spun că vreau să mă sinucid, vă povestesc câte-n lună și-n stele despre trăirile și temerile mele, iar dvs mă ascultați, indiferent câte am eu de spus. Întrebarea pe care mi-o pun, însă, este: ce am rezolvat cu asta?

– Întrebarea dvs e și a unora care ne sună, la început. Ce se rezolvă într-un apel la linie? Cu permisiunea dvs o să spun întâi ce nu se rezolvă. Este clar că un șir de probleme care s-au așezat unele peste altele și s-au stratificat și s-au întărit ca și straturile peste straturi de resturi de mâncare într-o oală nespălată și pe care încercăm să o folosim nespălată cum trebuie, nu se rezolvă într-un apel. Rezolvarea tuturor problemelor care s-au adunat, poate, la unii, de o viață întreagă, este imposibilă, într-un apel. Nu se rezolvă într-un apel situații foarte concrete și punctuale care necesită timp, necesită intervenția mai multor instituții, a unor specialiști în sănătate, în general, și în sănătate mintală, în special.

Ce se rezolvă și ce e foarte important – și nu dăm suficient credit acestui lucru! -, este amânarea impulsului. Adică, amânarea acelei porniri de nestăpânit de a face ceva care rănește persoana. Deci, amânarea impulsului de sinucidere. Acea suferință care este trăită foarte, foarte intens și care este la limita suportabilității, se diminuează pe măsură ce omul povestește. E ca și cum aș scutura o sticlă de băutură carbogazoasă foarte tare și aș încerca să o desfac, fiindcă, practic, asta se realizează într-o convorbire la linie, se eliberează treptat acea presiune, pas cu pas, în ritmul de care are nevoie persoana și mergând atât de în profunzime cât este dispusă persoana în acel moment să vorbească despre gândurile de sinucidere, despre eventuale metode pe care le-a luat în calcul, poate chiar despre un moment, un loc la care s-a gândit și poate chiar cum și-ar dori să-și amintească sau să nu-și amintească cei din jur, după o eventuală sinucidere, despre el. Asta se realizează într-un apel la telefonul verde antisuicid; se amână impulsul.

– Îmi pun problema (presupunând că sunt una dintre persoanele care apelează la telefonul verde): sunt într-o situație disperată, vreau să mă sinucid, vă sun pe dvs, dialogăm, mă descarc, amân sinuciderea, dar rămân tot cu problemele. Există o colaborare a Alianței Antisuicid, în momentul acesta, cu instituții care să poată interveni în rezolvarea problemelor (atunci când se pot rezolva!) semnalate de cei care intenționează să-și pună capăt vieții?

– Ceea ce spuneți dvs ar presupune o legislație aferentă, niște protocoale clare, integrare a instituțiilor statului. Telefonul Verde Antisuicid este o linie telefonică a unui ONG… Sigur că ne-am dori o strategie națională de prevenție a suicidului, care să cuprindă tot ceea ce ați spus dvs, și mult, mult mai multe, despre care noi știm că se întâmplă în diverse țări ale lumii, în funcție de legislație și specificul local. Asta ne-am dori și noi, să existe o strategie națională și să existe toate verigile legislative și instituționale de legătură între persoanele și instituțiile care contribuie la prevenția suicidului.

– Cam câte telefoane primiți într-o noapte?

– Numărul de apeluri variază foarte mult. Sunt nopți în care au fost peste 15-20 de apeluri. Depinde de la noapte la noapte, nu există o anumită regulă sau anumiți factori care să… prezică numărul acestora.

– Care a fost durata cea mai mare a unui apel?

– Opt ore și un pic.

– În mod sigur activitatea într-un astfel de serviciu presupune o mare tărie psihică a voluntarilor care răspund la apeluri. Cum selectați voluntarii și cum sunt pregătiți pentru a face față presiunii psihice?

– Contează foarte mult partea de selecție și partea de antrenament. Noi selectăm pentru antrenamente voluntari cu o motivație interioară foarte puternică…

– Ce înseamnă, concret, „motivație interioară foarte puternică”?

– Adică, indiferent de conjunctura exterioară și de ce zic sau ce laudă sau ce apreciază cei din jur, omul să aibă acea tragere de inimă de a ajuta. Asta contează foarte mult. Contează răbdarea, toleranța la diverse neîmpliniri pe care le are persoana care sună, răbdarea și capacitatea de a găsi acele motive de bucurie și acele „pietre prețioase” ale sensului vieții, în propria viață, a vieții celor din jur; capacitatea de a discuta cu deschidere și cu empatie și compasiune despre subiecte delicate, cum este sinuciderea, moartea și o flexibilitate foarte mare la diverse situații, la neprevăzut.

Procesul de antrenament poate să dureze 10, 12, 24 de săptămâni, până să intre voluntarul la linie. Metoda noastră specifică de antrenament, pe care am dezvoltat-o în timp, presupune schimburi între voluntarii-antrenori, voluntarii care intră în antrenament, voluntarii cu experiență la linie.

– Câți voluntari activi, la linie, aveți acum?

– Acum avem mai puțini decât de obicei, undeva în jur de 20.

– Acești voluntari sunt, obligatoriu, mediciniști?

– Nu. Voluntar la Alianța Română de Prevenție a Suicidului și la Telefonul Verde Antisuicid poate deveni orice persoană adultă și motivată să facă voluntariat și să ajute. Nu necesită o pregătire prealabilă, lucrurile de care au nevoie le învață în cadrul antrenamentului nostru specific. Aș dori să subliniez că antrenamentul nu se termină niciodată, în sensul că există și post-antrenament, post-training, cum îi zicem noi, adică fiecare apel la Telefonul Verde Antisuicid, fiecare noapte, 12 ore, de la 7 seara la 7 dimineața, petrecută la linie, este un prilej pentru voluntar să mai învețe ceva, să mai exerseze ceva, după aceea, cu voluntarii antrenori, sau să transmită voluntarilor aflați la început de drum din experiența sa.

– Care este perioada cea mai lungă de voluntariat înregistrată aici?

– Contractul de voluntariat presupune 12 nopți la linie, două nopți pe lună, deci partea de activitate la linie, în jur de șase luni. Dar avem oameni care sunt de la bun început, din 2013, alături de noi. Deci, voluntariatul poate să dureze atât timp cât dorește voluntarul să se implice și atât timp cât, bineînțeles, putem noi să ne asigurăm că voluntarul abordează preventiv acel sindrom de epuizare, cunoscut sub numele de burnout..

– Cum vă „măsurați” eficiența, aici? Există vreo modalitate prin care să puteți verifica dacă dialogul cu o persoană care anunță că intenționează să se sinucidă a fost eficient?

– Orice dialog este eficient din perspectiva noastră, având în vedere că dialogul la linie este un prim pas pentru restul vieții persoanei care ne sună. Poate că e cumva limitativ sau minimizant sau lipsit de respect pentru persoana care sună să încercăm să o încorsetăm într-o evaluare de acest gen și să ne stabilim ca și „linie de sosire” finală a apelului, adică pentru tot restul vieții omului. Bineînțeles, pe parcursul dialogului auzim diverse indicii, o ușurare în tonul vocii persoanei, o claritate mai mare a gândurilor, niște planuri de viață pentru orele, zilele ce urmează încheierii apelului, niște elemente concrete. Și, cel mai important, e că omul poate să ne resune, să ne țină la curent, poate să ne scrie oricând, la email sos@antisucid.ro. Sunt persoane care ne țin la curent, ne dau vești bune, sunt persoane despre care poate nu mai aflăm ce s-a întâmplat ulterior…

– Dvs aveți certitudinea că ați salvat, vreodată, o viață?

– Oare cum am putea măsura acea certitudine?

– Mă gândeam chiar și la o viață salvată pe moment.

– Noi avem certitudinea aceea că, indiferent ce s-ar întâmpla, omul are capacitatea interioară de a trece prin suferință și a ieși cu bine din tunelul suferinței. Avem certitudinea că a suna la linie sau a ne scrie email este de ajutor. Avem certitudinea că  oricine aflat la un moment dat într-o situație limită, poate să ajungă să-și așeze viața pe temelii care să îi dea un rost, care să îi dea un sens și omul să simtă că viața merită trăită. Avem certitudinea asta, avem în vedere asta și mergem înainte cu principiul „zero sinucideri”. Poate sună idealist, dar tendința de prevenție a sinuciderii la nivel mondial este de a porni de la premisa și de a merge înainte cu premisa că oricine poate să-și găsească sensul vieții și orice moarte prin sinucidere poate fi prevenită. E nevoie să ne adunăm și să fim mai coezivi, să fim mai atenți în viața de zi cu zi a celor din jurul nostru, să le oferim sprijin, să le oferim compasiune, să nu trecem nepăsători pe lângă suferința altuia. Nu știm niciodată că, poate, un gest mărunt pe care îl facem salvează o viață. A salva o viață sună cumva foarte… pretențios, are o încărcătură în care imaginația celui care aude acest lucru adaugă foarte multe. Noi avem certitudinea că gesturile aparent mărunte și simple, gesturile de bun simț și de compasiune față de suferința unui semen sunt gesturile care salvează o viață.

– Ați văzut vreodată un om care încearcă să se sinucidă?

– Am văzut persoane care se autovătămau, dar n-am văzut niciodată o persoană în timpul unei tentative de sinucidere. De auzit despre astfel de momente, da, am auzit, pentru că experiența celorlalți colegi voluntari și a colegilor care lucrează ca și psihiatri este foarte bogată.

– Este legată tentativa de sinucidere, neapărat, de o boală psihică?

– Răspunsul la această întrebare este foarte nuanțat, în sensul că în spatele marii majorități a tentativelor de sinucidere și a deceselor prin sinucidere stă o dificultate psihologică, diagnosticată sau nu, tratată sau nu. Prin dificultate psihologică înțeleg inclusiv început de patologie psihiatrică sau patologie psihiatrică acutizată, dar înțeleg și situații de criză psihologică, perioade foarte dificile în care omul este depășit și nu reușește să facă față singur unei situații și are nevoie de ajutor, perioade de criză prelungite mai mult de șase săptămâni, în care nu s-a ușurat nimic, dimpotrivă. Deci un spectru foarte mare de dificultăți psihologice, de la expunerea la o traumă psihologică și criză, până la o acutizare a unei patologii psihiatrice mai profunde, asta stă în spatele marii majorități a tentativelor de sinucidere și a deceselor prin sinucidere. Dar asta nu înseamnă, nu este „egal” cu „omul e nebun” sau „omul e nebun egal omul e irecuperabil”. Asta face parte, cumva, din miturile pe care le asociem cu sinuciderea, dar e important să demitizăm, înțelegând că nu sunt sinonime ideile. În spatele unui gest suicidar, în cea mai mare măsură stă o dificultate psihologică, dar asta nu e egal cu „omul e nebun” și dacă-i „nebun” să fie dus undeva să nu-l vedem și să nu ne inoportuneze, să nu ne încarce cu suferința lui. Sunt două lucruri diferite și noi încercăm să conștientizăm, la nivel de populație, în general, cât de important este să sprijinim oamenii aflați în dificultate.

M. TRIPON