Bărbatul suspectat că a omorât o femeie care locuia la Cluj a fost prins

Bonec Ferenc, în vârstă de 43 de ani, dat în urmărire de IPJ Cluj după ce au apărut indicii ca ar fi omorât o femeie de 30 de ani care locuia la Cluj-Napoca, a fost prins în municipiul Oradea, în cartierul Velenţa, în apropierea Gării CFR.

Maşina bărbatului a fost depistată, de asemenea, în apropiere, în parcarea unui bloc în care bărbatul închiriase un apartament în regim hotelier.

“În urma activităților investigativ-operative, dar și a mediatizării situației în cauză, bărbatul în vârstă de 43 de ani a fost depistat de către polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în acest moment aflându-se în custodia acestora”, a anunțat IPJ Cluj.

Anchetatorii au reuşit să ajungă pe urmele bărbatului, refăcând cu ajutorul camerelor de supraveghere traseul mașinii lui Bone din Cluj până la Răchițele, și apoi până în Corniţel – unde a fost descoperit cadavrul femeii -, iar apoi până la Oradea.

Cadavrul femeii a fost descoperit în comuna Borod, județul Bihor, iar cercetările au stabilit că moartea a fost una violentă.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, au intrat în alertă după ce au fost sesizați că de plecărea voluntară din Cluj-Napoca, a unei femei în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Mureș, în prezența unui bărbat de 43 de ani, din municipiul Arad.  Cercetările în cauză au condus la stabilirea faptului că femeia s-ar putea afla în județul Bihor.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în apropierea localității Aleșd, județul Bihor, au identificat, miercuri seara,  cadavrul femeii.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.