ÎPS Andrei: Așteptăm sărbătoarea Învierii Domnului cu mare bucurie

Slujba Învierii de la Catedrala Mitropolitană va avea loc de la ora 24:00, după datină, și va ține aproximativ o oră, iar în ziua de Paști, liturghia – la ora obișnuită, ora 10:00, urmând ca a doua celebrare de Înviere să fie duminică seara, de la ora 18:00 – a anunțat, luni, mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, la întâlnirea de dinainte de Paști cu reprezentanții presei.

La Catedrala Mitropolitană, Sfintele Paști se vor distribui începând de sâmbătă dimineața, la Muzeul Mitropoliei.

După doi ani de pandemie așteptăm sărbătoarea Învierii Domnului cu mare bucurie. Acum nu sunt restricții și-i așteptăm pe toți credincioșii să vină la biserică, pentru ca împreună să simțim bucuria Paștelui. Zice ultima cântare din celebrarea Învierii: «Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte, viață dăruindu-le».

Deci, după doi ani în care pandemia ne-a creat necazuri, sperăm că la aceste Paști, fiind totalmente liberi să ne manifestăm, o vom face așa cum se cuvine. Să ne rugăm lui Dumnezeu să treacă pandemia, dar să ne rugăm lui Dumnezeu să treacă și acest război” – a spus mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, întrebat fiind cu ce sentiment așteaptă anul acesta sărbătoarea Învierii Domnului.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut