Actorul și eroii (de la Beliș)

Celebra expresie atribuită regelui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare, „L’État c’est moi!”„Statul sunt eu”, devine, în varianta actorului PNL Claudiu Bleonț (proaspăt ales consilier al comunei Beliș – și nu ispravnic, precum visase, peste „lichelele puturoase și hoațe”, „idioți”, „de ev mediu” etc.), „Le Village c’est moi”„Satul sunt eu”.

Deși campania electorală a trecut deja de mult, consilierul bucureștean cu buletin de Beliș pe adresa unei pensiuni care l-a dat afară continuă să livreze povești actoricești în măsură să acrediteze ideea că, totuși, el este cel care deține puterea absolută în sat și hotărăște în toate problemele comunei.

După ce, cu luni în urmă, și-a atribuit meritul de a fi obținut bani de la Guvern pentru remedierea pagubelor produse de inundațiile din Poiana Horii sau pentru lucrările de întreținere a drumului național Huedin – Albac, actorul PNL își arogă acum, din nou (prima oară a fost la sfârșitul lunii iunie), meritul de a fi avut inițiativa adoptării în Parlament a legii prin care este recunoscut martirajul celor arși pe rug în 8 noiembrie 1918, la Beliș.

Într-o postare pe Facebook de duminică, 8 noiembrie a.c., actorul PNL Claudiu Bleonț spune că Parlamentul României a adoptat Legea nr. 138/2020 pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș, lege promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. „Echipa PNL a pornit acest demers la inițiativa mea, mi-au fost alături și m-au ajutat Florin-Claudiu Roman, Gigel Știrbu și Ovidiu Raețchi (membrii ai Camerei Deputaților), cărora vreau să le mulțumesc pentru faptul că au făcut posibilă recunoașterea oficală a unui sacrificiu de sânge a oamenilor nevinovați, adevărați eroi fără de care harta României de astăzi nu ar mai fi arătat la fel” – spune Bleonț.

Același actor afirma, în 30 iunie, tot într-o postare pe Facebook: „Astăzi în Parlamentul României am reușit să obținem o reparație morală fundamentală pentru moții din Apuseni. Ziua de 8 noiembrie a devenit zi oficială de comemorare a martirilor de la Beliș din 1918. (…) Astăzi am obținut o reparație istorică a unei comunități adânc încercate, o comunitate care a dat martiri ai neamului căci moții din Beliș au, începând de astăzi, o recunoaștere oficială a martirajului lor din 8 Noiembrie 1918. În zi de mare sărbătoare creștin-ortodoxă, în ziua Sfinților Petru și Pavel, protectorii Belișului, amendamentul de lege depus de echipa Claudiu Bleonț – Florin Roman – Gigel Știrbu a trecut de comisii și astăzi a fost votat în Parlamentul României. Mulțumesc oamenilor extraordinari care au făcut posibilă această poveste, Florin Roman, Gigel Știrbu și Ovidiu Raețchi. Dumnezeu este cu noi!”.

La o simplă căutare pe site-ul Camerei Deputaților afli însă că inițiativa legislativă privind declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan martiri şi eroi ai naţiunii române şi pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliş aparține unui… grup de 9 deputați și senatori, dintre care: deputați PSD: Intotero Natalia-Elena, Lupaşcu Costel, Nistor Laurenţiu, Teiş Alina, Tudor Beatrice; deputați PNL: Roman Florin-Claudiu; senatori PSD: Dima Carmen, Romaşcanu Lucian, Salan Viorel. Nici pomeneală de Bleonț (nici nu avea cum să fie!), Știrbu și Raețchi!

Eroii martiri de la Beliș au fost comemorați duminică, 8 noiembrie, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria și Consiliul Local Beliș, în colaborare cu preotul paroh Cristian Muntean. Din partea PSD au fost prezenți la eveniment Vasile Dîncu, Alexandru Cordoș, Patriciu Achimaș Cadariu și mai mulți consilieri județeni. PNL a fost reprezentat doar de actorul-consilier local Claudiu Bleonț. Spre gloria partidului, desigur!

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

2 comentarii

  1. ziua de 8 noembrie este o zi trista pentru beliseni
    cei care trebuie sa comemoreze sint in primul rind localnicii si cei plecati din belis in tara si chiar afara
    am amintiri frumoase despre beliseni,oameni harnici si shfletisti cu toate ca nu sint din belis,bunicii din zona
    despre politicieni no comment va nu e momentul,e o comemorare

Comentariile sunt blocate.

Sari la conținut