Centrala de la Cernavodă va opera ambele unităţi începând de miercuri

Nuclearelectrica

Nuclearelectrica a început luni manevrele de repornire a Unităţii 2 CNE Cernavodă, ca urmare a atingerii nivelului necesar de apă pentru repornirea acesteia în condiţii de siguranţă maximă, cu respectarea tuturor măsurilor de securitate nucleară, centrala urmând să atingă miercuri puterea nominală.

Potrivit unui comunicat al companiei, sincronizarea Unităţii 2 este estimată pentru data de 10 noiembrie 2026.

„Începând din data de 11 noiembrie 2026, CNE Cernavodă va opera ambele unităţi nucleare, permiţând astfel reasigurarea a aproximativ 20% din necesarul de energie al României. Energia nucleară este şi rămâne o sursă de energie strategică pentru asigurarea securităţii energetice a României şi a stabilităţii sistemului energetic. Mulţumesc, încă o dată, echipelor de profesionişti ai CNE Cernavodă pentru asigurarea tuturor condiţiilor de securitate pe perioada menţinerii unităţilor în stare oprită sigură”, a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Mihai Gioară, citat în comunicat.

Toate manevrele de repornire şi reconectarea Unităţii 2 CNE Cernavodă la Sistemul Energetic National se realizează în baza procedurilor aplicabile ale CNE Cernavodă, în condiţii de siguranţă şi cu asumarea responsabilităţii de către echipa Nuclearelectrica, precizează compania.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, la jumătatea lunii august, a fost deconectată şi Unitatea 2.

Luni la ora 11:20, România avea o producţie de energie de 5877 MW şi un consum de 6222 MW, potrivit datelor în timp real afişate de Transelectrica.

Energia fotovoltaică asigura 33,99% (1997 MW) din producţie iar hidrocarburile – 26,65% (1566 MW). Din surse hidro provenea 17,29% din producţie (1016 MW), cărbunele asigura 8,70% (511 MW) iar energia nucleară – 8,54% (502 MW).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.